Saturday, July 3, 2010

LIMBA ROMÂNĂ ÎN EPOCA INFORMATICII

1. INTRODUCERE
 2. MODUL  DE ADAPTARE  A  LIMBII ROMÂNE
 3. CREAREA  DE  CUVINTE  NOI
 4. ADOPTAREA  DE  NEOLOGISME
 5. UTILIZAREA  LIMBII  ROMÂNE  IN DOMENIUL INFORMATICII
 6. PROMOVAREA  FOLOSIRII  LIMBII  ROMÂNE  CORECTE
 7. UNIVERSALITATEA  LIMBII  ROMÂNE
    Limbajul scris sau vorbit este singura modalitate de materializare a gindirii noastre discursive, cea care se bazeaza pe enunturi pentru a exprima conceptia noastra despre lume. El se impleteste cu procesul de gindire si are ca scop sa "cristalizeze" produsul acesteia si sa il "traduca" in asa fel incit sa fie inteles si de alte persoane. Cu ajutorul limbajului gindirea umana isi pierde caracterul ei inefabil si trece printr-un proces de sublimare al carei rezultat este cuvintul scris sau vorbit. Scopul limbajului este de a facilita comunicarea interumana pentru ca oamenii sa poata sa schimbe intre ei cunostinte, experiente de viata si orice alt tip de informatii care ii ajuta sa evolueze si sa inteleaga mai bine mediul in care traiesc. Pe scurt, rolul principal al limbajului este sa realizeze transmiterea rapida si mai ales corecta a unor enunturi care sint produsul gindirii.    Limba se afla permanent intr-un proces de evolutie, ce poate fi mai usor de inteles daca il asemanam cu ciclul evolutiv al unui specii de fiinte vii, care are in principal trei etape si anume : formare, dezvoltare, stabilizare, disparitie (extinctie sau transformare). Evolutia unei limbi se desfasoara foarte lent, pe perioade de timp de ordinul sutelor de ani, dar etapele mentionate mai inainte caracterizeaza evolutia majoritatii limbilor care au fost in uz de-a lungul timpului in diferite parti ale globului. Cele mai multe limbi folosite in timpurile vechi au disparut complet, insa exista limbi care desi nu mai sint vorbite in mod curent (de ex. latina), evolutia lor finala este mai degraba o transformare decit o extinctie, pentru ca ele au dat nastere la alte limbi care le pastreaza caracteristicile principale. Limbile care sint folosite in prezent nu au nici ele garantata "supravietuirea" pe termen nedefinit.
    Limba româna deriva din limba latina populara la care s-au adaugat de-a lungul timpului cuvinte provenite din limbile popoarelor cu care românii au venit in contact economic sau militar (slavona - rusa veche, turca, greaca, bulgara, maghiara, germana, albaneza, etc.). Exista inca multe semne de intrebare asupra modului in care a fost posibil ca o populatie straina (colonistii romani) in numar relativ mic a reusit sa isi impuna limba unei mase mult mai mari de oameni, in speta dacilor, care erau populatia bastinasa si aveau o limba proprie de origine tracica. Originea latina a limbii române nu poate fi pusa la indoiala pentru ca sistemul gramatical (structura de rezistenta a oricarei limbi) provine din latina, la fel ca si majoritatea cuvintelor.
    Limba româna a avut de la formarea ei o evolutie naturala, care a dus pe de o parte la individualizarea (separarea) precisa a ei in cadrul grupului principalelor limbi romanice (franceza, italiana, spaniola, portugheza), iar pe de alta parte la formarea de dialecte caracteristice grupurilor mari populationale din Transilvania, Moldova si Muntenia. Limba româna a trecut deci de la formarea sa printr-un un proces de stabilire a unei identitati proprii in cadrul grupului de limbi provenite din latina, proces completat la interiorul limbii de un fenomen de diferentiere relativa a limbii vorbite in provinciile istorice românesti.
    Evolutia limbii române nu s-a oprit, din contra, ea continua cu eforturile permanente pe care le face limba pentru a se moderniza, in conditiile in care trebuie sa se adapteze la tendintele de uniformizare a experientei existentiale umane reflectate in conceptul de globalizare. Modul in care limba româna va reusi sa tina pasul cu modernizarea fara a-si pierde identitatea ei specifica va fi definitoriu pentru existenta sa viitoare.
    Pentru a intelege mai bine modul de raspuns al limbii române la diversele influente putem apela la o analogie. Orice organism viu (indiferent de gradul sau de complexitate) se afla intr-un proces permanent de schimb de materie si energie cu mediul inconjurator, schimb care are loc in ambele sensuri, dinspre mediu catre organism si dinspre organism catre mediu. Organismul respectiv este nevoit sa preia din mediul inconjurator substantele si energia care ii sint necesare pentru supravietuire si sa le prelucreze in asa fel incit ele sa poata fi asimilate (adaugate la structura sa interna) sau transformate in energie necesara proceselor interne. In paralel cu acest proces de asimilare are loc si procesul invers, de transfer de materie si energie dinspre organism spre mediul ambiant. Strategia de supravietuire a oricarei fiinte presupune insa un control strict asupra schimbului de resurse cu mediul inconjurator, pentru a evita ca structura interna sa îi fie afectata in mod negativ, ceea ce ar avea ca rezultat mai devreme sau mai tirziu dezintegrarea organismului respectiv. Schimbul de resurse este mentinut deci la un nivel calitativ si cantitativ care sa aiba ca rezultat intarirea structurii interne a organismului, ceea ce va permite supravietuirea sa in conditii optime. Toate fiintele vii poseda niste mecanisme de prezervare a integritatii structurii lor interne, mecanisme care sint reunite sub titulatura de "sistem imunitar". Atunci cind acesta deceleaza prezenta unui "corp strain" (microb, virus, etc.) in organism sint declansate automat mai multe cai de neutralizare a lui, in asa fel incit sa nu se ajunga la situatia ca acest corp strain sa pericliteze strarea de echilibru (sanatate) a organismului respectiv.              Limba unui popor trebuie sa se adapteze permanent la conditiile mediului socio-politic, economic si cultural in care traieste populatia ce vorbeste limba respectiva. O limba "vie" (folosita in mod curent de o populatie formata dintr-un numar apreciabil de persoane) nu se afla niciodata intr-o stare de "incremenire", influentele asupra ei venind atit dinspre interior cit si dinspre exterior. Astfel, oamenii care vorbesc o anumita limba au nevoie de cuvinte care sa exprime realitatile specifice perioadei istorice in care traiesc si pentru aceasta ei aleg sa inventeze cuvinte noi sau din contra preiau cuvinte din alte limbi. Situatia optima din punct de vedere al dezvoltarii limbii este caracterizata de o stare de echilibru intre influentele interne si cele externe, adica intre crearea de cuvinte noi si adoptarea de neologisme. Procesul de adaptare trebuie sa duca insa la intarirea limbii respective si nu la distrugerea ei. La fel ca in cazul unui organism viu, pastrarea nealterata a structurii interne a limbii reprezinta cheia care ii va permite sa supravietuiasca si sa prospere, chiar si in situatia in care este supusa la influente externe extrem de importante.
    Innoirea vocabularului unei limbi este un proces esential si inevitabil, in conditiile schimbarilor (stiintifice, tehnologice, sociale, etc.) care au loc permanent in societatea umana. Adoptarea de neologisme trebuie insa sa se faca dupa un model bine pus la punct, in asa fel incit cuvintele nou introduse sa fie asimilate perfect, nu sa fie inglobate cu forta in limba importatoare, si sa apara grotesc, ca niste corpi straini care intretin niste rani deschise. Un cuvint strain trebuie deci adaptat conditiilor specifice ale limbii române pentru a-l include in vocabular. Oricit de frumos (melodios) ar suna un anumit neologism, includerea in vocabularul român trebuie sa depinda in principal de modul in care el se integreaza in limba, deci de cit de bine poate fi facut sa respecte regulile gramaticale ale limbii române. Din aceasta cauza acceptarea unui potential neologism trebuie decisa luind in consideratie in principal criteriile functionale (de ex. cit de bine se poate declina cuvintul) si nu pe acelea estetice (de ex. cit de bine ne încîntă auzul). Una din caracteristicile principale ale limbii române este reprezentata de caracterul ei fonetic, care se defineste printr-o corespondenta exacta intre pronuntarea cuvintelor si scrierea lor. Atita timp cit caracterul fonetic al limbii este pastrat intact limba romana va supravietui si va prospera.
    In cazul unei fiinte vii influentele externe sint reprezentate de energie si de materie. Dar acestea se intilnesc si in cazul limbii, unde energia poate fi asimilata cu influentele culturale, iar materia cu vocabularul propriu-zis (cuvintele folosite in mod curent). Este evident ca influenta culturala determina modul de constituire a cuvintelor noi. In cazul unui popor care are incredere in cultura sa si nu o socoteste inferioara altor culturi, majoritatea cuvintelor noi vor fi create pornind de la cuvinte deja existente in limba respectiva sau prin inventarea lor. Acesta este cazul popoarelor anglo-saxone. In cazul unui popor care are un sentiment de inferioritate d.p.d.v. cultural va exista tendinta ca importul de cuvinte sa fie masiv, pentru ca lipseste sentimentul de incredere in fortele proprii. Acesta este cazul poporului român, dar si al altor popoare mai mici. Avem de-a face cu un cerc vicios care va avea ca rezultat in ultima instanta disparitia culturii si a limbii române sau transformarea lor in surogate ale culturii si limbii majoritare, care in acest moment este cea anglo-saxona.
    Imbogatirea fondului lexical al limbilor s-a facut multa vreme in principal prin crearea de cuvinte noi (fie inventindu-le, fie derivindu-le din cuvinte deja existente), iar in mod secundar prin importul de cuvinte din limbile vorbite de populatiile vecine. In ziua de azi, poate si din cauza globalizarii, crearea de cuvinte noi a fost aproape complet abandonata, la fel si importul de cuvinte din limbile vecine, preferindu-se o varianta mult mai comoda, aceea de importare a cuvintelor dorite din limba care este cel mai aproape de statutul de limba universala (engleza) sau din alta limba de circulatie internationala (eventualitate mult mai rara).     Este greu de spus ce ii face pe români sa prefere situatia de importatori de cuvinte, aceleia de creatori de cuvinte. Sa fie vorba de complexul "provincialului", care doreste sa isi depaseasca conditia, dar pentru ca nu poate realiza acest lucru in mod practic (prin emigrare imediata), incearca macar sa se transporte "simbolic" in interiorul societatii in care viseaza sa isi desfasoare existenta? Din pacate multi dintre acei români care pot fi definiti ca niste "artisti ai cuvintelor", in speta scriitorii profesionisti, se incadreaza din ce in ce mai mult in curentul general si rateaza ocazia de a imbogati vocabularul limbii române cu creatiile lor personale, preferind sa devina niste mesageri (colportori) care incetatenesc (legitimeaza) uzul unor cuvinte, uneori extrem de nefericite, preluate din engleza, in defavoarea unor cuvinte de origine româna.
    Reticenta românilor in a deveni fauritori de cuvinte pare a avea radacini adinci si este fara indoiala autoimpusa, un factor important ce a contribuit la perpetuarea ei fiind teama de a nu cadea in ridicol. Exista in ceea ce ii priveste pe multi români o anumita "pudoare" legata de limbaj, care ii impiedica sa construiasca ei insisi cuvinte noi pentru ca se tem ca acestea ar putea declansa accese de ilaritate din partea celor care le-ar auzi pentru prima data. Insa inovatia, indiferent de domeniul de aplicare, se bazeaza in buna parte pe curajul unor persoane de a incerca ceva nou, chiar daca rezultatele nu vor fi de la inceput pe masura asteptarilor si chiar daca initial incercarea va stirni hohote de ris. Una din caracteristicile care ii deosebesc pe creatorii de succes de aceia care se opresc la jumatatea drumului este hotarirea cu care isi continua munca, chiar si in conditii de adversitate. Creatorilor care stiu ca sint pe drumul cel bun le este indiferenta parerea celorlalti, pentru ca sint siguri ca ei vor avea dreptate in cele din urma si nu aceia care le contesta sau le iau in deridere activitatea. Depasirea sentimentului de ridicol care insoteste orice initiativa de a crea un cuvint nou este deci prima etapa care trebuie parcursa de cineva care isi propune sa participe la imbogatirea limbii române in calitate de creator, nu de importator sau de colportor. Insa frica de a nu cumva fi etichetat drept un nou propovaduitor al izolarii lingvistice fata de limbile de mare circulatie internationala este de ajuns pentru a-i face sa renunte pe cei mai multi dintre aceia care ar dori sa propuna un cuvint nou.
    O acuza si mai de efect care li se aduce frecvent celor care au curajul sa sustina ca importul nesabuit de neologisme ar trebui stopat este aceea ca vor sa intoarca România pe vremea "gîtlegăului", iar limitarea importului de neologisme ar avea ca efect inapoierea culturala si stiintifica a tarii. Cuvintul "gîtlegău" nu a intrat niciodata in uzul comun, dar a fost unul dintre protagonistii principali ai unei dispute care a avut loc in secolul 19 intre sustinatorii înnoirii limbii române prin import de neologisme si cei care sustineau crearea unor cuvinte noi dintr-unele deja existente. Gîtlegăul era propunerea acestora din urma pentru obiectul de imbracaminte care este cunoscut azi sub numele de cravata. Acest cuvint a fost creat prin fuziunea cuvintelor gît si legătura, cu o usoara modificare a acestuia din urma din motive gramaticale, pentru ca rezultatul sa aiba 3 silabe (gîtlegău) si nu 5 (gîtlegătura), astfel fiind mai usor de pronuntat. Prin comparatie, cuvintul "cravata" vine de la denumirea poporului care a purtat prima oara acest obiect, in limba croata "Hrvatska" insemnind "Croatia". Pentru că panglica de material textil purtata la git de mercenarii croati din Franta a devenit in scurt timp foarte populara, cuvintul "hrvatska" a suferit citeva modificari si a ajuns la forma "cravate", in asa fel incit sa poata fi usor pronuntat de catre francezi, care sint cunoscuti pentru accentul pus pe eleganta imbracamintii, ei adoptind foarte repede inventia croatilor. In limba româna "cravata" a patruns deci prin intermediul limbii franceze. Daca este sa judecam exclusiv dupa criteriul estetic, cuvintul "cravata" este mai melodios si sugereaza cumva faptul ca avem de-a face cu un articol de lux, asa cum era in acele timpuri. Dar daca este sa judecam dupa criteriul utilitatii cuvintului, dupa cit de usor se intelege despre ce este vorba, atunci "gîtlegău" ar fi mai potrivit, pentru ca nimeni nu ar dori sa spuna ca poarta o "croată" la git. Decizia de a folosi "cravata" in loc de "gîtlegău" nu mai poate fi rasturnata acum si nici nu ar fi de dorit acest lucru, dar trebuie subliniat faptul ca ea a avut citeva consecinte extrem de nefaste asupra limbii române. In momentul transarii disputei dintre importatorii si creatorii de cuvinte in favoarea primilor, tabara creatorilor a suferit nu numai o infringere zdrobitoare, ci a fost condamnata la blamare vesnica pentru vina inchipuita de a impiedica modernizarea limbii, iar cuvintul "gîtlegău" a primit un loc in "infernul" cuvintelor si isi petrece penitenta arzînd neincetat la flacara dispretului general. Consecinta cea mai grava a disputei dintre importatori si creatori a fost insa abandonarea completa a creării de cuvinte noi prin fuzionarea unora deja existente in favoarea importului de neologisme. Acest lucru se poate vedea cel mai bine in ziua de azi, cind pentru cuvintele englezesti aparute masiv in limbajul de zi cu zi nu exista nici un rival creat prin fuzionarea unor cuvinte autohtone. Singurele cuvinte românesti care par compuse prin fuziune sint in fapt tot neologisme, deci fuziunea a avut loc in limbile de origine, dar ramine aparenta si in româna.
    Ceea ce este insa extrem de ironic in toata povestea legata de "gîtlegău", este ca acest cuvint si-a pierdut dreptul de a exista in limba româna, dar si l-a obtinut in limba engleza, in special cea vorbita in USA. Prin intermediul acesteia el a intrat si in vorbirea unor români, care ar fi dealtfel oripilati daca li s-ar cere sa renunte la cuvintul "cravata" in favoarea "gîtlegăului". Ei bine, in dialectul nord-american al limbii engleze (cel vorbit in USA) cuvintul folosit pentru panglica purtata in jurul gitului este "necktie", care este evident format prin fuzionarea cuvintelor "neck" ("git") si "tie" ("legatura"). Iata ca usamericanilor nu le este rusine sa spuna ca poarta un "gitlegau" in loc de o cravata si nu isi pun problema ca limba vorbita de ei este una retrograda, invechita. Trebuie dealtfel mentionat ca in engleza vorbita in Marea Britanie se foloseste in special cuvintul "tie" pentru "cravata", desi exista si cuvintul "cravat" (provenit din franceza), care este insa mult mai putin folosit. Este deci de remarcat toleranta vorbitorilor nativi de limba engleza, care au la dispozitie mai multe variante pentru "cravata" (necktie, tie, cravat, neckcloth) si le accepta pe toate, fara sa faca crize de isterie sau sa se lanseze in acuzatii ridicole.
    Desi popoarele englez si român au fost despartite de o distanta geografica foarte mare, limba engleza are unele similitudini de evolutie istorica cu limba româna. Astfel, atit limba engleza cit si cea româna isi au punctul de plecare in limba vorbita de "cotropitorii" unui teritoriu, fiind deci vorba de limbi neautohtone teritoriului in care s-au definitivat. In cazul englezei invadatorii au fost triburile de origine germanica (angli, saxoni, etc.) care au ocupat un teritoriu locuit de triburi celtice, a caror limba avea o identitate proprie, pastrata si in ziua de azi in principal sub forma limbii irlandeze. La fel ca si in cazul românei, limba vorbita initial in insula Marea Britanie (care cuprinde Anglia, Tara Galilor si Scotia) a disparut complet, fiind inlocuita de limba noilor-veniti, care a fost pina la urma acceptata si de autohtoni. O a doua etapa in formarea limbii engleze a fost cucerirea normanda, care a facut ca limba oficiala in Marea Britanie sa devina pentru o suta si ceva de ani limba franceza, mai precis un dialect vechi al ei, vorbit de normanzi. Aceasta perioada a facut ca in limba engleza sa isi faca loc multe cuvinte de origine franceza, care se intilnesc si azi si nu sint socotite neologisme. Masivul aport de cuvinte frantuzesti in limba engleza se asemana cu influxul la fel de mare de cuvinte de origine slava in limba româna, efectul in ambele cazuri fiind unul de imbogatire lexicala, foarte benefic pentru niste limbi aflate in formare, care aveau nevoie urgenta de cuvinte pe baza carora sa se dezvolte limba literara.
    Limba literara este limbajul folosit in operele cu caracter cultural-stiintific si reprezinta intruchiparea cea mai elevata a unei limbi. Ea are drept caracteristici principale claritatea in exprimare, bogatia lexicala si corectitudinea gramaticala. Limba literara este in primul rind un factor unificator, pentru ca ea aduce la un numitor comun diversele dialecte regionale ale unei limbi. In al doilea rind, limba literara este un factor de stabilitate, pentru ca nu permite remodelarea regulilor gramaticale decit in anumite limite si asta doar daca este neaparata nevoie. In al treilea rind, limba literara este un factor de progres, ea fiind aceea care decide imbogatirea vocabularului cu cuvinte si expresii noi, legitimind sau nu uzul acestora.
    Limba engleza este de origine germanica si are in comun cu limba germana moderna usurinta de a crea cuvinte noi prin fuziunea unora deja existente. Englezii sint un popor cu un simt al practicului foarte dezvoltat si acest lucru se vede si in modul in care si-au alcatuit vocabularul. Ori de cite ori au avut nevoie de un cuvint nu au stat mult pe ginduri si l-au creat rapid prin procedeul fuziunii, fara sa le pese ca noul cuvint ar putea declansa zimbete pentru ca ar fi prea "rustic", fiind lipsit de vreun semn de "noblete" estetica, asa cum par a avea cuvintele moderne care au radacini grecesti sau latine. Aceasta metoda de imbogatirii a limbii a dat rezultate foarte bune pentru ca nu s-a mai pierdut timp cu adoptarea de cuvinte straine, dintre care unele nu se puteau adapta cerintelor gramaticale ale limbii engleze. Pe de alta parte cuvintul rezultat prin fuziune avea de multe ori un sens atit de evident, incit toata populatia (indiferent de gradul de educatie) putea sa-si dea seama usor la ce se referea cuvintul respectiv, spre deosebire de cuvintele create pe baza unor teme (radacini) grecesti sau latine, al caror inteles ar fi trebuit explicat in prealabil. Vocabularul englez are deci la baza in primul rind criteriul functional (utilitar) si nu pe cel estetic, iar acest lucru a permis adaptarea rapida a limbii la cerintele societatii moderne. Mai mult, in limba engleza coexista pasnic cuvinte create prin fuziune cu unele importate, iar acest lucru nu deranjeaza pe nimeni.
    In cazul limbii române lucrurile stau cu totul diferit, in primul rind din cauza absentei cuvintelor create prin fuziune, care lasa loc liber importului de cuvinte pentru imbogatirea vocabularului. Insa desi neologismele sint utile pentru orice limba, afluxul lor masiv pune in pericol integritatea limbii importatoare, lasind la o parte faptul ca multe dintre ele nu vor fi intelese prea usor de majoritatea populatiei. Spre deosebire de anglo-saxoni (englezi, usamericani, etc.) care vad cuvintele prin prisma functionalitatii lor, românii au tendinta sa receptioneze in principal aspectul estetic al cuvintelor, si cu cit acestea sint mai melodioase, mai placute la auz, cu atit ele sint mai des folosite.
    O parte din români par a avea in ultima vreme timpanul extrem de "sensibil", si numai auzul unor cuvinte care se termina cu grupurile de litere "oi" sau "ău", considerate specifice cuvintelor "neaoşe", pare a le produce o "inflamatie" suparatoare a urechii, care aparent se transmite si la creier si le determina reactii de "greata" lingvistica. Bineinteles ca de cele mai multe ori "inflamatia" nu apare la auzul unor cuvinte englezesti care si ele se termina in "oi", dovada ca totul se reduce la un dispret abia mascat fata de limba româna si o admiratie nemarginita fata de cea engleza. O astfel de situatie s-a petrecut atunci cind eu am propus inlocuirea englezismului "flame-war" cu un cuvint inventat de mine si anume "flamboi", rezultat prin fuziunea cuvintelor "flamă" si "război". Foarte multi internauti care au intervenit pe firul de discutie dedicat disputelor aprinse de pe forumuri au reactionat violent sau batjocoritor, displacindu-le sonoritatea "taraneasca" a termenului inventat de mine, uitind bineinteles de numarul mare de cuvinte englezesti care se termina in "oy" (pronuntat"oi"), printre care si celebrul "cowboy", aflat la mare pret printre usamericani si admiratorii acestora. Ca o ironie a soartei, in acelasi an in care avea loc discutia la care am facut referinta isi incepea cariera stralucita un cuvint englezesc nou-inventat si el, anume "fanboi" (pronuntat "fenboi"), care desemneaza persoanele cu o admiratie "fanatica" fata de produsele unei anumite companii. Acest cuvint este din ce in ce mai raspindit pe forumurile de discutii, iar sonoritatea sa nu i-a impiedicat in nici un fel adoptarea de catre vorbitorii de limba engleza, dovada ca acestia pun pret mai mare pe capacitatea de semnificare a cuvintului decit pe sonoritatea lui. 
    Se pare deci ca in cazul limbii române trebuie depasite mai intii niste piedici psihologice, care ii mentin pe români in conditia de cîrpaci cu cuvinte straine si îi impiedica sa redevina creatori ai propriei lor limbi. Poate ca exemplul limbii engleze unde complexele psihologice de inferioritate aplicate cuvintelor nu isi au locul, ar trebui luat in seama. Ar trebui de asemenea descoperita placerea inventiei de cuvinte noi, care este la latitudinea fiecarui vorbitor de limba româna. La fel ca orice proces de creatie si acela prin care se plamadesc cuvinte poate sa nu fie incununat de succes de la inceput. Dar perseverenta si rafinarea metodelor folosite pot duce la rezultate foarte bune. Inventarea unui cuvint care are ulterior priza la public si incepe sa fie folosit de cit mai multi oameni are ca rezultat intarirea increderii in potentialul creativ al propriei persoane. Aceasta recompensa este bineinteles de ordin spiritual, dar cresterea increderii in fortele proprii poate duce ulterior si la recompense pe plan material, atunci cind alte si alte proiecte creative vor fi duse la bun sfirsit. Descoperirea potentialului creator al unei persoane poate deci incepe cu o actiune aparent banala, cum ar fi crearea unui cuvint de care este nevoie la un moment dat.
    Cuvintele adoptate din limbi straine se numesc neologisme si au un rol extrem de util, anume acela de a suplini lipsa unor termeni autohtoni pentru descrierea anumitor notiuni (obiecte, actiuni, etc.). Avem deci de-a face cu un proces care implica o limba exportatoare (limba straina) si una importatoare (limba autohtona, in cazul nostru româna). Cum orice limba este suportul unei culturi, se poate apecia fara a gresi prea mult ca in procesul de adoptare a neologismelor un rol determinant il are echilibrul de forte intre cele doua culturi participante, in sensul ca intotdeauna cultura mai "slaba" va importa (cuvinte, dar si idei) din cultura mai "puternica". In cazul României influentele diferitelor culturi puternice si-au pus amprenta de-a lungul timpului asupra vocabularului, prin influxuri uneori masive de neologisme. Trebuie mentionat ca sint socotite neologisme doar cuvintele adoptate dupa ce procesul de formare a limbii a fost definitivat, astfel ca de exemplu cuvintele provenite din slavona (rusa veche), existente intr-un procent de 30% in vocabularul românesc, nu intra in categoria neologismelor pentru ca ele au participat la formarea limbii si sint parte integranta din ea de foarte multa vreme. Nimeni nu ar putea socoti de exemplu ca familia de cuvinte ce exprima cel mai bine sentimentul dragostei (iubire, a iubi, iubit, etc.) ar fi compusa din neologisme, pe motivul ca la baza ei stau cuvinte de origine rusa (liubov, liubiti, etc.).     Adoptarea neologismelor in limba româna a fost favorizata in secolul 19 si prima jumatate a secolului 20 de principalele influente culturale europene care si-au pus amprenta asupra culturii române, in speta culturile franceza si germana. Sfirsitul secolului 20 si inceputul secolului 21 stau sub influenta covirsitoare a culturii de origine anglo-saxona, in special cea din Statele Unite ale Americii (USA). Influenta pe care o are aceasta tara in majoritatea domeniilor de activitate umana (incepind de la stiinta si terminind cu politica) este de netagaduit si probabil nu are corespondent in istoria umanitatii.
    Hegemonia culturala usamericana se bazeaza pe activitatea intelectualilor din USA care isi fac publice eforturile prin canalele de distributie a lucrarilor stiintifice sau culturale si din ce in ce mai mult si prin publicare pe internet. Este deci vorba de prezentarea unor teze (idei), si nu de impunerea lor cu forta. Faptul ca din ce in ce mai multi oameni din toate partile lumii considera produsele culturale usamericane ca fiind cele mai bune la ora actuala este un lucru de inteles si nu poate fi privit ca fiind ceva rau in sine. Insa adoptarea in mod necritic a culturii usamericane are si un efect pervers, anume acela de a induce un complex de inferioritate in rindul oamenilor care traiesc in tari mai mici, a caror cultura nu poate rivaliza cu cea usamericana, din motive variate (populatie mai mica, fonduri pentru cultura foarte reduse, etc.). Din pacate cetatenii (si chiar guvernele) unor astfel de tari incearca iesirea din starea neplacuta provocata de complexul de inferioritate nu prin tratarea cauzelor acestuia (lipsa de productivitate a culturii locale), ci prin negarea lui, ceea ce are ca efect cresterea dependentei fata de cultura usamericana.
    Edificiile intelectuale (operele stiintifice si culturale) sint produse ale gindirii umane, iar forma lor concreta este realizata cu ajutorul limbajului scris. Un aspect particular al acestora este faptul ca receptarea adecvata a sensului lor de catre o anumita persoana este dependenta de gradul de intelegere de catre persoana in cauza a limbajului in care au fost concepute. Cu alte cuvinte, daca o lucrare a fost scrisa in limba engleza, atunci intelegerea ei presupune de obicei invatarea limbii engleze. Bariera limbajului poate fi depasita si daca avem acces la o traducere a lucrarii intr-o limba pe care deja o cunoastem, cea materna sau alta. Ritmul accelerat de publicare a lucrarilor stiintifice si culturale face insa ca varianta traducerii sa fie din ce in ce mai putin probabila, pentru ca traducerea necesita un efort de munca important care este destul de scump.
    Produsele de divertisment audo-vizual (filme si muzica) in limba engleza sint probabil principalele responsabile pentru promovarea limbii engleze si a culturii usamericane la nivel mondial. Raspindirea folosirii calculatoarelor si a internetului a contribuit si ea la hegemonia limbii engleze, din motive ce tin de softurile folosite si de materialele existente pe internet. Nu exista o statistica precisa a numarului de opere cultural-stiintifice publicate anual, insa o estimare aproximativa ar releva probabil faptul ca aproape jumatate din acestea sint elaborate sau traduse in limba engleza. Invatarea limbii engleze a devenit de voie - de nevoie o disciplina obligatorie in sistemul de invatatamint din majoritatea tarilor globului, tocmai pentru ca societatile respective sa poata sa mentina contactul cu stiinta si cultura moderna.
    Cel mai palpabil efect al dominatiei culturii usamericane asupra celorlalte culturi de pe glob este importul masiv de catre acestea din urma a unor cuvinte din limba engleza. In masura in care aceste neologisme au suplinit lipsa unor cuvinte autohtone si in acelasi timp s-au adaptat regulilor gramaticale ale limbilor importatoare, procesul poate fi privit ca fiind unul benefic. Insa orice proces care se desfasoara rapid si cu o intensitate mare nu poate fi controlat corespunzator si ca urmare isi fac aparitia efectele nocive. Suvoiul de neologisme de origine engleza care se revarsa in toate limbile aparent nu mai poate fi stapinit si tinde sa elimine din aceste limbi unele cuvinte autohtone, la fel cum un torent de apa dezradacineaza arborii intilniti in cale.
    Situatia limbii române in momentul de fata este destul de critica, desi exista voci care spun ca ea va rezista, asa cum a facut-o si pina acum in fata altor limbi din care au fost preluate multe cuvinte, de exemplu franceza. Insa situatia din secolul 19 nu se poate compara cu cea din secolul 21. In secolul 19 cei care impuneau modificarile limbii literare erau lingvistii si scriitorii profesionisti (romancieri, poeti, jurnalisti, etc.), deci un numar relativ mic de oameni raportat la totalul populatiei. Au existat bineinteles si excese, cum a fost de exemplu dorinta unor scriitori (sau chiar lingvisti) de eliminare completa a cuvintelor de origine slava si inlocuirea lor cu neologisme provenite din limbile franceza sau italiana. Astfel de manifestari arbitrare si irationale au avut un impact minor, tocmai pentru ca majoritatea intelectualilor nu le-au sprijinit. Per total se poate spune ca limba româna a intrat in secolul al 20-lea mai bogata si mai moderna, pastrindu-si insa toate caracteristicile ei de baza. Lucrurile stau insa diferit acum, la inceputul secolului al 21-lea, cind toata populatia stie sa scrie, iar o mare parte din ea o si face, in principal pe internet, care a devenit in ultimul timp platforma preferata pentru expunerea parerilor proprii. Marirea numarului de "scriitori" nu s-a insotit insa si de o crestere a respectului acestora fata de limba româna, care este unealta ce ii ajuta sa isi exprime ideile.
    Limbajul scris folosit pe internet de catre majoritatea românilor are caracteristica de a fi înţesat cu cuvinte si sintagme englezesti mai mult sau mai putin adecvate, in locul unora românesti care ar putea exprima perfect opiniile autorului. Cuvintul dintr-o limba straina care este folosit in locul unui cuvint autohton, desi ambele au acelasi inteles, se numeste "barbarism". Denumirea are o nuanta peiorativa, aceasta fiind o mostenire a termenului folosit de cele doua mari civilizatii europene antice (greaca si romană) pentru a desemna persoanele care nu le apartineau. Un termen mai potrivit pentru cuvintele neautohtone ar fi "străinisme", care nu mai induce nuanta peiorativa, fiind deja incetatenita folosirea unor termeni care indica originea cuvintelor straine, de exemplu "englezisme", "frantuzisme", etc. Dar "barbarism" sugereaza cel mai bine comportamentul unui cuvint strain care nu se pliaza regulilor limbii in care este introdus, la fel cum "barbarii" de odinioara nu doreau sa respecte normele sociale ale marilor civilizatii antice.
    Marele pericol al acceptarii "barbarismelor" in limba româna este potentialul lor distructiv asupra structurii de baza a limbii. Ceea ce diferentiaza barbarismele de neologismele "civilizate" este tocmai faptul ca nu se pot incadra in regulile gramaticale existente, pentru ele trebuind sa fie adoptate exceptii de la aceste reguli. Dar cu cit se accepta mai multe exceptii de la o regula gramaticala, cu atit regula respectiva devine mai insignifianta si intr-un sfirsit va fi desfiintata. Gramatica este schela pe care este cladit "edificiul" limbii, iar dezagregarea unei portiuni din aceasta schela poate avea consecinte dezastruoase pentru intregul edificiu. Persoanele care folosesc barbarisme in limbajul curent nu sint constiente probabil ca in acest fel incurajeaza introducerea unor "cai troieni" in limba româna, care in timp pot sa o distruga. La fel ca si un organism viu, limba unui popor a evoluat lent si a ajuns la o stare de echilibru. Barbarismele nu fac decit sa atace permanent acest echilibru, iar numarul lor in continua crestere le va usura mult sarcina. Cei care vor avea de suferit de pe urma acestui deznodamint vor fi tocmai cei care au contribuit la el, dar nu i-au prevazut consecintele sau nu le-a pasat de ele.
    Insa poate ca barbare nu sint cuvintele, ci chiar oamenii care pentru a se simti "la moda", distrug (in mod inconstient sau cu buna stiinta) o limba cladita pe parcursul a sute de ani. Exista in momentul de fata din ce in ce mai multe persoane de toate virstele care se "remarca" prin folosirea barbarismelor, in special pe internet, dar din ce in ce mai frecvent si in limbajul de zi cu zi. Iar cei care indraznesc sa le atraga atentia asupra limbii "stricate" pe care o folosesc sint luati in ris sau insultati. Folosirea barbarismelor nu este nici pe departe un semn de cultura sau de modernitate, din contra este cel mai bun indiciu al superficialitatii in gindire si al respingerii unui minim efort intelectual care ar implica folosirea cuvintelor românesti, mult mai adecvate pentru a comunica si a face inteles orice tip de mesaj. Pentru persoanele care folosesc cu precadere barbarisme in limbajul curent (scris sau vorbit) voi folosi de acum incolo denumirea de "barbarişti".  
    Chiar si in lipsa ajutorului oferit de catre cei care o vorbesc, limba româna are citeva mecanisme de aparare intrinseci, care ii permit sa nu accepte atit de usor neologisme. Trebuie mentionat ca indiferent de cit de multi oameni folosesc un anumit cuvint strain, acesta nu va putea niciodata sa acceada la statutul de neologism daca nu reuseste sa se adapteze particularitatilor gramaticale ale limbii române. Pentru ca un cuvint strain sa poata fi acceptat ca neologism ar trebui sa fie respectate urmatoarele criterii :
  • Sa suplineasca lipsa unui cuvint românesc pentru o anumita notiune (obiect, activitate, etc.)
  • Sa nu aiba acelasi înţeles cu un cuvint românesc deja existent sau cu unul care ar putea fi creat prin fuzionarea unor cuvinte românesti deja existente
  • Sa respecte caracterul fonetic al limbii române, adica sa fie citit asa cum se scrie, eventual dupa citeva modificari adaptative (de ex. pentru eliminarea literelelor duble)
  • Sa fie usor de pronuntat in limbajul vorbit (sa nu aiba grupuri de consoane vecine - de ex. "thr")
  • Sa fie declinabil fara a se apela la cratima (de ex. articolul hotarit si pluralul sa se realizeze prin sudarea sufixelor corespunzatoare, nu prin atasarea lor cu ajutorul cratimei)
  • Sa aiba pe cit posibil acelasi gen in româna ca si in limba de origine
    O caracteristica esentiala a limbii române este caracterul ei fonetic, care inseamna corespondenta aproape perfecta intre modul de scriere si de pronuntare a cuvintelor. Mai simplu spus, limba româna se citeste asa cum se scrie, spre deosebire de limbi ca engleza sau franceza unde exista diferente mari intre modul de scriere si de pronuntare a cuvintelor. Acest lucru face ca importul corect de cuvinte din limbile nefonetice sa presupuna fie pronuntarea neologismelor in româna in mod diferit fata de limba originara, fie ajustarea neologismului in asa fel incit sa sune si in româna la fel ca in limba originara. De exemplu in franceza exista cuvintul "restaurant" (pronuntat "restoran") si el a fost preluat in limba româna in forma lexicala originara ("restaurant"), dar s-a renuntat la pronuntia din franceza in favoarea uneia specifice limbii române ("restaurant"), in care se citesc toate literele unui cuvint. Pe de alta parte in cazul englezescului "match" (pronuntat "meci"), nu putea fi pastrata forma lexicala originara pentru ca ar fi sunat "groaznic", deci i-a fost ajustata forma in "meci" si s-a pastrat pronuntia din engleza. In sfirsit, in cazul englezescului "tramway" (pronuntat "treamuei"), nu au fost pastrate in limba româna ("tramvai") nici forma si nici pronuntia originara. Regula de a pune intotdeauna pe primul loc caracterul fonetic al limbii române a fost respectata pina acum cu strictete in cazul marii majoritati a cuvintelor importate.
    Din pacate, persoanele care folosesc englezisme in ziua de azi nu isi mai pun problema sa le adapteze la caracterul fonetic al limbii române, ci se asteapta ca un cuvint englezesc sa isi pastreze atit forma lexicala cit si pronuntia originara. Domeniul informaticii ne ofera nenumarate exemple in acest sens: englezescul "driver" este scris ca atare in româna, dar este pronuntat "draiver" si nu "driver", cum ar fi fost corect. Alte exemple sugestive de neadaptare sint barbarismele care contin litere duble (de ex, oo sau cc). In limbile straine grupurile de vocale cum sint "oo" sint pronuntate diferit fata de literele constituente. De exemplu in cazul englezismului [to] "boot", pronuntia originara este "but". Cei doi de "o" sint folositi in acest caz pentru ca daca s-ar fi folosit un "u", cuvintul s-ar fi pronuntat in engleza "băt". In limba româna varianta corecta a acestui neologism trebui deci sa fie "a buta" si nu "a boota". Un alt cuvint scris gresit de unii internauti este "spammer". In limba engleza cei doi de "m" sint necesari pentru a se obtine pronuntia "spamăr". Daca s-ar folosi un singur "m", pronuntia in engleza ar fi "speimăr". Limba româna nu foloseste consoane duble decit foarte rar, iar in acest caz nu are nevoie de al doilea "m" pentru a pastra o pronuntie aproape de cea originara, deci el trebuie sa dispara.
    Atunci cind se are in vedere adoptarea unui neologism, trebuie sa se tina cont si de usurinta cu care va putea fi el folosit in limbajul vorbit. Unele limbi straine, ca de exemplu engleza, au cuvinte care contin grupuri de consoane, dar acest lucru nu altereaza pronuntia originara prea mult pentru ca unele din acestea nu sint in fapt rostite. De exemplu in limba engleza cuvintul "thread" se pronunta "tred", consoana "h" fiind aproape ignorata in pronuntie. Multi internauti români folosesc insa pe forumurile de discutii barbarismul "thread" in locul cuvintului românesc "fir", care are practic acelasi inteles. Cum "thread" se pronunta in româna asa cum se scrie, asta ar insemna ca multora sa li se contorsioneze limba in gura atunci cind l-ar rosti. Dar fiind vorba de o comunicare scrisa, pronuntia lui "thread" nu ii deranjeaza pe forumistii români. Daca insa ar trebui sa comunice oral, ei ar renunta imediat la el si ar folosi românescul "fir", care il traduce perfect pe "thread" si este extrem de usor de pronuntat.
    Una dintre cele mai importante particularitati ale limbii române se refera la modul de articulare a cuvintelor. Articolul hotarit este partea de vorbire care ne permite sa semnalam ca in discursul nostru ne referim in mod specific la un anumit obiect, care le este cunoscut interlocutorilor nostri. In majoritatea limbilor straine articolul hotarit se pune inaintea cuvintului pe care il determina (de ex. "the core", cuvint englezesc). Insa in limba româna articolul hotarit se ataseaza sub forma de sufix (se "sudeaza") la portiunea terminala a cuvintului articulat. Daca luam ca exemplu cuvintul "nucleu", atunci forma articulata hotarit a acestuia este "nucleul", unde l-ul terminal este tocmai articolul hotarit, care asa cum se vede este alipit la radacina cuvintului articulat. Cele mai multe barbarisme nu trec "testul" articolului hotarit, adica este imposibil sa le atasezi una din formele de articol hotarit din limba româna, fara a reiesi o monstruozitate lexicala.
    De exemplu englezismul "core" (pronuntat "cor") este folosit de multi internauti in loc de românescul "nucleu", desi ambele cuvinte au acelasi inteles. Ei bine, "core" nu va putea deveni niciodata un neologism acceptat pentru ca el nu se poate articula corect. Forma articulata hotarit "coreul" este inacceptabila pentru ca vocalele e si u formeaza un diftong, iar vocala e ar trebui sa dispara, daca nu cumva se accepta pronuntia "coreul". Insa daca ea ar dispare s-ar pastra pronuntia corecta din engleza, dar ar apare confuzia intre noul cuvint si unul deja existent, "cor", care semnifica un grup de persoane care cinta impreuna. Solutia este binenteles renuntarea la barbarism si folosirea cuvintului "nucleu".
    O alta practica paguboasa a utilizatorilor de barbarisme este formarea pluralului acestora pornind de la forma la singular, la care adauga unul din sufixele specifice pluralului in limba română, separat cu o cratimă (liniuţa " - ") de restul cuvintului. Forma rezultata este grotesca, dar evident ca pentru persoanele nefamiliarizate cu gramatica română acest lucru nu conteaza. De exemplu cuvintul englezesc "controller" este folosit in exact aceasta forma de multi internauti, iar cind vine vorba de fomarea plurarului ei scriu "controller-e". In limba româna pluralul nu se face cu ajutorul cratimei, deci aceasta varianta nu va fi niciodata acceptata in limba literara. Eventual, englezescul "controller" va putea intra in româna doar in forma "controler" (fara "l" dublu), iar pluralul va fi "controlere". Un alt exemplu chiar mai sugestiv este cel al cuvintului englezesc "layer" (plural "layers"), care se traduce in limba româna prin "strat". Ei bine, multi utilizatori ai programelor de editare grafica folosesc barbarismul "layer", caruia i-au realizat si un plural românesc cu adevarat barbar si anume "layer-e". In acest fel ar trebui sa existe doi termeni in limba româna cu acelasi inteles, dintre care unul ("strat") sa fie folosit exclusiv in situatiile care nu privesc informatica, iar celalalt ("layer") sa intre in functiune cind fraza care il contine are legatura cu informatica. Ridicolul acestei situatii este perceput de orice om cu bun-simt lingvistic. Trebuie inteles de catre barbarişti ca folosirea cratimei nu este "machiajul" care permite mascarea unui barbarism in asa fel incit acesta sa intre linistit in limba română. Englezismele care nu se vor adapta perfect limbii române (inclusiv prin abandonarea cratimei in formarea pluralului sau in cazul articularii hotarite) nu vor fi acceptate in vocabularul limbii literare.
    Respectarea regulilor limbii române este deci esentiala pentru ca un neologism sa se integreze perfect in ea si sa fie acceptat ca un cuvint cu "drepturi egale" cu ale celorlalte deja existente. Chiar daca un numar mare de oameni folosesc zilnic un barbarism, asta nu inseamna ca el va putea fi vreodata acceptat in limba literara daca nu se pliaza regulilor limbii române. Gramatica este o stiinta, iar cei mai in masura sa se pronunte asupra ei sint specialistii, adica lingvistii. Nici un lingvist român de valoare nu va accepta vreodata ca sa fie afectat caracterul fonetic al limbii române sau ca sa fie introduse neologisme care se pot declina doar cu ajutorul cratimei. Limbajul scris practicat pe multe din forumurile românesti este deci fundamental gresit si nu va putea fi legitimat niciodata din punctul de vedere al gramaticii române. Cei care continua sa foloseasca barbarisme isi fac rau lor însişi, pentru ca vor uita sa scrie corect in limba româna, iar modul lor "stricat" de a scrie nu va fi acceptat niciodata in limba literara. Consecintele pentru ei se vor vedea mai tirziu, atunci cind vor avea de redactat un material oficial. Acesta va trebui scris conform cu normele gramaticale in vigoare, iar ei vor avea dificultati in a-l concepe si vor trebui in ultima instanta sa suporte consecintele dezinteresului manifestat fata de folosirea corecta a limbii lor materne.
    Influxul de neologisme care a avut loc incepind cu anul 1990 a fost fara indoiala cel mai important din toata istoria limbii române. Fiecare domeniu de activitate si-a imbogatit jargonul specific cu cel putin citeva zeci de cuvinte provenind din limba engleza. Marea majoritate a lor sint insa barbarisme care au corespondenti in limba româna, dar acestia din urma sint mai putin folositi din motive mai degraba care tin de psihologia individului sau a grupului decit de lingvistica.     Daca este sa singularizam un singur domeniu care este campion la importul de barbarisme acela este cel legat de tehnologia informatiei. Informatica este o disciplina relativ noua ale carei baze au fost puse in USA in urma cu citeva zeci de ani. La fel ca in cazul oricarei discipline stiintifice a fost nevoie de alcatuirea unui jargon specific, cuprinzind termenii necesari pentru a desemna precis notiuni legate strict de domeniul nou-aparut. Insa daca pina atunci termenii stiintifici erau creati in special pe baza unor cuvinte grecesti sau latine, tocmai pentru a li se conferi un caracter de universalitate, in cazul informaticii s-a renuntat la aceasta procedura si s-au folosit de la inceput termeni preluati din limba engleza obisnuita, cea vorbita in viata de zi cu zi. Trebuie deci subliniat inca o data spiritul practic al usamericanilor care au luat din vocabularul limbii engleze niste cuvinte existente deja si le-au (re)folosit pentru notiunile pe care doreau sa le denumeasca. De exemplu atunci cind a trebuit sa fie denumit un dispozitiv care permitea interactionarea mai usoara cu calculatorul i s-a dat numele de "mouse", pentru ca firul de conectare cu calculatorul facea ca dispozitivul sa semene cu un soarece. Lumea s-a obisnuit foarte usor cu acest nume si nimanui nu i s-a parut ridicol. Procedura de numire a unor notiuni din domeniul informaticii folosind cuvinte comune a continuat pina in ziua de azi, fara ca sa declanseze accese de ilaritate din partea nimanui.
    O mare parte din termenii informatici sint deci cuvinte folosite de sute de ani in limba engleza, evident cu alte intelesuri decit cele specifice calculatoarelor. Insa sensul principal a ramas cel folosit in limbajul obisnuit. Atunci cind cautam cuvintul "mouse" in dictionarul Merriam-Webster (referinta suprema in domeniul dictionarelor explicative englezesti), prima definitie este intotdeauna cea privitoare la micul mamifer binecunoscut. Dispozitivul de interactionare cu calculatorul apare de-abia pe locul patru. Deci un englez care rosteste cuvintul "mouse" se poate referi fie la rozator (cel mai frecvent), fie la dispozitivul de indicare, in functie de contextul discursului sau. Atunci cind el intra intr-un magazin de calculatoare si ii spune vinzatorului ca doreste sa cumpere un "mouse", vinzatorul nu izbucneste intr-un ris incontrolabil, pentru ca este evident ca se refera la dispozitiv si nu la rozatorul viu, desi ambele au aceeasi denumire.
    Aceasta concordanta intre cuvintele obisnuite si termenii informatici nu este inteleasa de unii utilizatori români ai calculatoarelor, care sustin preluarea in bloc a tuturor termenilor informatici englezesti, chiar daca acestia au in principal un caracter non-tehnic ("mouse", "thread", "core", etc.). In viziunea "barbaristilor" ("utilizatorilor de barbarisme") traducerea termenilor englezesti in limba româna ar fi aproape o blasfemie si ar duce la o stare de ilaritate (veselie) generala. Motivatia introducerii termenilor englezesti nu sta in picioare pentru ca avem de-a face cu aplicarea unui dublu standard, adica folosirea unor "unitati de masura" diferite aplicate la niste situatii asemanatoare. Pe de o parte, un român ar trebui sa se simta prost daca s-ar duce la un magazin de calculatoare din Bucuresti si ar spune ca vrea sa cumpere un "soarece", dar pe de alta parte acest lucru nu se aplica pentru un usamerican care ar cere sa cumpere un "mouse" dintr-un magazin localizat in New-York. Care sa fie explicatia pentru standardul dublu de judecare a unor circumstante identice? Sint vinzatorii români mai neseriosi decit cei usamericani si izbucnesc in ris din orice? Este cuvintul românesc "soarece" o traducere nepotrivita pentru cuvintul englezesc "mouse"? Nu, nici una din aceste doua ipoteze nu este cea care ne-ar permite intelegerea motivatiei barbaristilor. Si asta pentru ca nu se ia in considerare factorul psihologic introdus de barbaristi in ecuatie. Ceea ce nu le convine lor este apropierea jargonului informatic de limbajul obisnuit, pentru ca marea lor majoritate se mindresc cu faptul ca stiu sa foloseasca calculatorul, lucru socotit de ei ca fiind un semn de elevare intelectuala, care ii situeaza deasupra unei bune parti a populatiei. In momentul in care ei ar trebui sa vorbeasca despre folosirea calculatorului folosind cuvinte românesti "banale", aura lor de "invatati" s-ar diminua, pentru ca orice "profan" si-ar da seama ca utilizarea calculatorului nu este cel mai greu lucru de pe pamint, ci din contra unul din cele mai simple, odata ce sint deprinse citeva notiuni de baza.
    Cuvintul "mouse" este doar virful aisbergului de barbarisme care pluteste pe "apele" limbii române, iar "vizibilitatea" sa (faptul ca este foarte folosit) l-a facut protagonistul principal al eforturilor barbaristilor de a-l "adapta" cît de cît limbii române, in conditiile pastrarii nealterate a formei sale originare. In limba engleza cuvintul "mouse" nu respecta regula formarii pluralului, el avind un plural neregulat si anume "mice". Ei bine, pluralul le-a dat mari batai de cap barbaristilor români, care au dat la iveala forme pe cit de ridicole, pe atit de distractive. Una din ele este "mouse-i" (pronuntata mauşi"), cu varianta "mousei" (pronuntata la fel, dar cu sufixul pluralului sudat la cuvint). Cautarea pluralului perfect pentru "mouse" continua si in prezent pe forumurile românesti, desi cu un efort minim cei interesati ar fi putut descoperi ca in Dictionarul Explicativ al Limbii Române (editia 1998) exista deja cuvintul "maus" (plural "mausuri") care desemneaza tocmai dispozitivul de interactionare cu calculatorul. Lingvistii care au redactat DEX au inventat cuvintul "maus" si l-au folosit in locul traducerii "soarece", pentru ca astfel să împace "capra" gramaticii române (noul cuvint este perfect adaptat acesteia) cu "varza" multora din utilizatorii români, care s-ar fi simtit jigniti sa spuna ca pun mina pe un "soarece" atunci cind lucreaza la calculator, spre deosebire de utilizatorii englezi care nu considera ca fac un lucru injositor cind folosesc "soarecele" pentru a da comenzi calculatorului. Desi varianta "maus" propusa in DEX este foarte buna si merita sa ramina forma finala a cuvintului in limba româna, ea este respinsa de barbaristii din "aripa dura", hotariti sa nu renunte cu una cu doua la englezismul "mouse". O metoda asemanatoare de inventare a unui cuvint nou a fost folosita si de mine atunci cind am creat cuvintul "hardisc", in locul englezismului "hard disk".
    Exemplele de cuvinte englezesti non-tehnice folosite de barbaristii români in locul corespondentelor lor românesti sint nenumarate. Absolut orice cuvint englezesc, indiferent cit de banal, este ridicat la rangul de termen din domeniul informaticii, iar termenul românesc corespondent este ignorat cu desavirsire, desi de cele mai multe ori este mai usor de scris si de pronuntat. Oricine arunca o privire pe forumurile românesti vede ca in cadrul discutiilor este folosit cuvintul englezesc "link" in locul celui autohton "legătură", corespondentul sau perfect. Desi barbarismului "link" i s-a inventat un plural ("link-uri") care nu suna deloc bine in limbajul vorbit, el este totusi preferat de multi cuvintului corect ("legături"), pentru ca "rusinea" de a folosi un cuvint a carui pronuntie poate fi asociata cu denumirea populara a unei părti a anatomiei umane ("cur") este mai mica decit aceea de a folosi un cuvint socotit prea banal pentru moderna si interesanta stiinta a informaticii. Nici macar grotescul cuvintelor derivate din "link" ("a link-a", "link-eaza", "link-at", etc.) nu ii face pe barbaristi sa le tremure mina cind scriu, ei nedorind in ruptul capului sa utilizeze cuvintele românesti corecte ("a lega", "leagă", "legat", etc.). La fel sta situatia si in cazul cuvintului englezesc "shortcut", apartinind limbajului obisnuit, care se traduce prin "scurtătură". In cele mai multe texte scrise in româna si disponibile pe internet este folosit barbarismul "shortcut", in locul cuvintului românesc cu acelasi inteles. Englezii folosesc termenul "shortcut" in principal atunci cind spun "to take a shortcut" ("a o lua pe scurtătură"), referindu-se bineinteles la folosirea unei rute mai scurte pentru a ajunge la destinatie. Tot englezii folosesc "shortcut" si atunci cind spun "to create a shortcut to a file" ("a crea o scurtătură catre un fisier"), referindu-se la realizarea unei cai de acces rapid la un fisier. Cele doua intelesuri ale termenului "shortcut" nu intra in conflict unul cu celalt si in functie de context se deduce intelesul adecvat. Acest mod de comportament normal nu este pe placul barbaristilor români, care ar dori ca atunci cind este vorba de un text referitor la informatica sa se foloseasca exclusiv englezismul "shortcut", iar in restul cazurilor sa poata fi folosit "invechitul" scurtatura. Sau poate ca le place atit de mult englezismul incit ei il folosesc si cind merg cu masina zicind ca "o iau pe shortcut" ? Tot in lumea forumurilor românesti isi face veacul si barbarismul "nickname", adoptat cu bratele deschise de internautii români, care nu ar folosi românescul "poreclă" pentru nimic in lume, desi are acelasi inteles si in plus este mai scurt si mai usor de scris decit corespondentul sau englezesc.
    Discutarea fiecarui barbarism in parte ar fi interesanta din punct de vedere al analizei psihologice care ar incerca sa descopere resortul ascuns al adoptarii lui in locul cuvintului românesc similar. De ce se foloseste "thread" in loc de "fir" ? Cuvintul "thread" este folosit de sute de ani de catre croitoresele engleze cu intelesul de "aţă" si are sensul mai general de "fir". Nu este deci vorba de un termen tehnic nou aparut, ci de unul transferat din limbajul obisnuit in jargonul informatic pentru a desemna înşiruirea unor mesaje publicate pe un forum de discutii. Nu exista nici o motivatie rationala pentru a nu folosi românescul "fir" in loc de "thread", mai ales ca acesta din urma este mai greu de scris si de pronuntat. La fel, de ce se folosesc verbele imposibile d.p.d.v. gramatical "a share-ui" (pronuntat "a şărui"), " a host-a" (sau a "host-ui"), "a boot-a", in loc de variantele românesti corecte "a partaja", "a gazdui" sau "a buta" ? Cu ce este mai bun englezismul "click" fata de corespondentul sau românesc "clic", prezent chiar si in DEX?
    Descifrarea resortului care sta in spatele preferintei barbaristilor români pentru englezisme neadaptate limbii române (greu de scris si de pronuntat), poate fi realizata doar prin apelarea la ipoteze cu iz psihologic. Una din ele este evidentă, si anume admiratia fara limite in fata limbii engleze, care este socotita superioara limbii române, desi lucrurile stau in realitate tocmai invers. Folosirea unui simulacru de limba engleza îi face poate pe unii internauti sa se simta mai puternici, pentru ca in subconstientul lor se simt mai apropiati de civilizatia usamericana, din care si-ar dori sa faca parte cit mai repede. Exista in cazul românilor o dorinta latenta de a se lasa cuceriti, inclusiv la nivel lingvistic, de catre natiunile mai puternice? Se spera că prin grefarea nefericita de englezisme in româna se poate crea impresia apartenentei la civilizatia anglo-saxona ? Este cumva "îngenuncherea" limbii române in fata celei engleze semnalul unui servilism lingvistic, care desăvîrşeşte opera "politicii in genunchi" exhibata cu nonşalanţă in ultimii ani de guvernantii români fata de cei usamericani ?
    Nimic nu ilustreaza mai bine prosternarea unora din români in fata limbii engleze decit barbarismul "site" (pronuntat "sait"), folosit de multi in locul cuvintului românesc corect "sit" (pronuntat asa cum se scrie). Cei care folosesc varianta "site" (plural "site-uri" - pronuntat "saituri") si o apăra cu inversunare dovedesc ca nu cunosc etimologia acestui cuvint. El provine din limba latina, unde "situs" inseamna in principal "aşezare" ("loc"). Din limba latina cuvintul a trecut in limba franceza, dar sub o forma usor modificata si anume "site" (pronuntat "sit"), pastrindu-se deci o pronuntie aproape de cea originara. In sfirsit, englezii au preluat cuvintul frantuzesc "site" si i-au pastrat forma, dar evident ca rezultatul a fost schimbarea pronuntiei, care a devenit "sait". Cuvintul a circulat deci pe traseul latina-franceza-engleza cu modificari ale formei sau ale pronuntiei, dar asta nu il poate face sa fie privit ca un cuvint englezesc pur, el raminind un cuvint latin modernizat la trecerea prin limba franceza si importat ulterior in limba engleza. Cum limba româna este de origine latina, rezulta ca forma "sit" este cea care trebuie folosita, nu varianta modificata ("site") existenta in limba engleza. Ar fi de un ridicol desavirsit ca limba româna sa primeasca un cuvint latin, nu din limba de origine (cu care se inrudeste direct), ci prin intermediul unei limbi nelatine. Dar varianta "site" nu are numai "pacatul" ca nu provine direct de la sursa, ci si pe acela ca nu se adapteaza limbii române. Conform caracterului fonetic al acesteia, cuvintul "site" ar trebui sa fie citit asa cum se scrie si s-ar crea confuzia cu pluralul cuvintului care desemneaza ustensila de bucatarie cunoscuta ca "sită". Si bineinteles ca formarea pluralului unui cuvint românesc cu ajutorul cratimei ("site-uri") este incorecta d.p.d.v. gramatical. Limba româna face parte din grupul limbilor neolatine alaturi de italiana, franceza, spaniola si portugheza. Pentru a desemna o locatie pe internet in italiana exista termenul "sito" (pronuntat "sito"), in franceza "site" (pronuntat "sit"), iar in spaniola si portugheza "sitio" (pronuntat "sitio"). Din motivele expuse mai sus, in limba româna trebuie folosit termenul corect derivat din latina si anume "sit".
    In concluzie, introducerea de cuvinte din jargonul informatic de limba engleza in limba româna trebuie sa se faca in general doar pentru termenii strict tehnici, iar forma neologismelor rezultate trebuie sa fie adaptata gramaticii limbii române si sa respecte caracterul fonetic al acesteia. De exemplu dispozitivul denumit "router" in limba engleza trebuie sa fie denumit in limba româna "ruter". O situatie particulara se intilneste in cazul cuvintului englezesc "chip" (pronuntat "cip"). La origine acesta este un termen non-tehnic, ce poate fi tradus in româna prin cuvintul "aşchie". El a fost preluat din limbajul obsnuit in jargonul informatic pentru că redă foarte sugestiv aspectul procesoarelor, care sint niste "aşchii" (placuţe) de siliciu pe care sint gravate microcircuite electronice. Traducerea termenului "chip" poate parea foarte simpla, pentru ca termenul englezesc nu ar avea probleme sa se integreze d.p.d.v. gramatical in limba româna. Insa daca el ar fi importat in forma originara s-ar crea o confuzie cu termenul "chip" ("faţă") care exista deja in româna si este foarte folosit. De aceea varianta ideala pentru traducere este cuvintul "cip", care seamana bine cu originalul englezesc si este adaptat si limbii române. In mod similar cuvintul "chipset" se traduce prin "cipset".
    Traducerea termenilor informatici englezesti care provin din cuvinte uzuale (non-tehnice) este primul pas catre aducerea informaticii mai aproape de utilizatorii români, in special cei incepatori. O buna parte a populatiei românesti percepe utilizarea calculatorului ca pe un lucru greu de inteles si asta pentru ca se confrunta de la bun inceput cu doua handicapuri, cel al lipsei cunostintelor in acest domeniu si cel al neintelegerii termenilor englezesti, care trebuie invatati pe dinafara. Traducerea termenilor non-tehnici i-ar ajuta foarte mult pe incepatorii români si i-ar pune pe picior de egalitate cu cei din USA sau Anglia, care nu au in fata decit bariera cunostintelor, nu si pe cea a unui limbaj complet strain. Timpul cistigat in acest fel le-ar permite incepatorilor români sa aprofundeze sensul termenilor tehnici, cei care trebuie cu adevarat intelesi pentru a avansa in descoperirea lumii calculatoarelor.
    Foarte multe domenii tehnologice au fost influentate masiv de avansul tehnologiilor digitale din ultimii ani, printre ele fiind de exemplu fotografia. Aparatele foto au devenit din ce in ce mai mult niste minicalculatoare la care singurul efort depus de om este apasarea butonului de declansare a captarii imaginii dorite. Faptul ca toate reglajele pot fi facute automat a facut ca utilizarea aparatelor foto sa fie la indemina oricui, aproape indiferent de virsta sau de pregatire. Asta nu inseamna ca toti cei care fac fotografii se transforma automat in fotografi profesionisti, dar faptul ca ei practica fotografia le permite sa doreasca sa abordeze subiecte din acest domeniu sau pur si simplu sa comenteze impreuna cu altii gradul de îndemînare la care au ajuns. O mare parte din fotografii amatori au dorinta de a invata mai mult si de aceea se indreapta catre sursele de informare pe care le au la indemina. Exista bineinteles carti de specialitate in limba romana dar ele sint percepute ca fiind foarte scumpe, desi de cele mai multe ori continutul lor le justifica pretul. Si atunci cei mai multi dintre fotografii amatori se indreapta catre internet, unde informatiile sint abundente si mai ales gratuite, insa de multe ori calitatea lor nu se apropie de cea din cartile tiparite.

    Ei bine, pe cit de folositor este internetul prin multitudinea de informatii care sint puse la dispozitie gratuit, pe atit este el de "nociv" din cauza faptului ca marea majoritate a acestor informatii exista intr-o singura limba, cea engleza. Practic asistam nu numai la extinderea unei "monoculturi" (cea anglo-saxona) la nivel mondial, dar si la dominatia covirsitoare a limbii engleze, care tinde sa isi impuna vocabularul de termeni in toate domeniile activitatii umane, de multe ori fara a tine cont de existenta unor termeni autohtoni similari ca sens, care au deja o vechime apreciabila. Ramine sa ne punem intrebarea ce este de facut in aceasta situatie pentru a salva culturile sau limbile nationale, atit de vulnerabile in fata tavalugului cultural-stiintific de limba engleza. Metoda cea mai la indemina in ceea ce priveste internetul este sa crestem numarul de materiale originale care sint scrise in limba pe care nu dorim sa o lasam sa dispara sau sa se transforme intr-o limba vasala celei engleze. Eventual se poate apela si la traduceri ale materialelor scrise in original in engleza, dar in aceasta situatie trebuie bineinteles obtinut acordul autorilor.

    Insa internetul nu contine numai informatie fixata in articole, ci si informatie oferita prin intermediul forumurilor sau listelor de discutii. In viata reala limba vorbita (folosita pentru comunicare directa) influenteaza in cele din urma limba literara, acest lucru fiind valabil si pentru lumea virtuala a internetului, unde limba folosita pe forumuri tinde sa se impuna ca "limba oficiala" a internautilor, in special in ceea ce priveste terminologia folosita in domeniile pe marginea carora se discuta (calculatoare, fotografie, muzica, etc.). Spre deosebire de limba folosita in articole sau carti, cea folosita pe forumuri nu pune aproape nici un pret pe modul de prezentare a informatiilor, accentul fiind pus exclusiv pe continut. Deci este perfect acceptabil in vizunea majoritatii forumistilor ca un mesaj care contine o cantitate de informatie utila sa poata fi deficitar la capitolul exprimarii corecte d.p.d.v. gramatical, stilistic sau lexical. Aceasta atitudine tolerantă a fost propice pentru aparitia unui limbaj propriu forumurilor romanesti care este înţesat cu barbarisme provenite din engleza. De exemplu in domeniul fotografiei au ajuns sa se foloseasca englezismele "viewfinder" si "lightmeter" in loc de termenii romanesti consacrati de multa vreme, anume "vizor" si "exponometru". Situatia este complicata de cele mai multe ori de faptul ca englezismul este folosit ca atare sub forma sa din limba engleza, fara a se incerca o adaptare la cerintele gramaticale ale limbii romane. Pur si simplu se ia un cuvint englez (substantiv, verb, etc.) care este apoi este cirpit dupa nevoie cu sufixe (terminatii) legate cu cratima in functie de modul in care trebuie folosit (plural, articulare, conjugare, etc.). Inca si mai grav este faptul ca aceste sufixe sint inventate "dupa urechea" forumistului si astfel se ajunge ca un anumit englezism sa faca flexiunea in mod diferit dupa persoana care il foloseste. Un exemplu este barbarismul derivat din verbul englez "to host" ("a gazdui") care apare atit in forma " a host-a" cit si in cea de "a host-ui", care face prezentul la persoana intii ca "eu host-ez" sau "eu host-uiesc". A incerca sa se schimbe mentalitatea referitoare la utilizarea corecta a limbii romane de catre forumisti este probabil una din cele mai grele incercari care sta in fata celor preocupati de destinul limbii romane. Si asta pentru ca forumurile sint niste comunitati care si-au creat in timp anumite reguli nescrise, una fiind cea legata de limbajul folosit. Iar cine incearca sa ocoleasca aceste reguli va fi mai devreme sau mai tirziu admonestat daca nu se pliaza regulilor si eventual fortat sa se retraga din comunitate. De exemplu a vorbi pe un forum romanesc despre "fir de discutie" si nu despre "thread" inseamna a te expune ridicolului public, desi cuvintul "thread" este un barbarism care nu are ce cauta in romana, nefiind un termen tehnic ci unul banal care se traduce perfect prin "fir". Exemplele pot continua, cert este ca limbajul vorbit pe forumuri are tendinta de a se auto-intretine si de a se degrada din ce in ce mai mult, pe masura ce apar internauti din generatiile mai tinere, pentru care limba romana nu a reprezentat niciodata o preocupare. Persoanele responsabile cu mentinerea ordinii pe forumuri (proprietari, administratori si moderatori) nu descurajeaza in mod explicit folosirea unui limbaj incorect de catre forumisti, tocmai pentru ca acest lucru ar duce la scaderea numarului de participanti la discutii, deci a numarului de vizitatori, in functie de care se incaseaza venituri din publicitate. Asta nu inseamna ca situatia forumurilor este disperata, doar ca va trebui depus un efort de convingere a persoanelor cu functii de raspundere in asa fel incit acestea sa inteleaga necesitatea emiterii daca nu a unor norme, cel putin a unor recomandari (sustinute cu exemple) referitoare la folosirea corecta a limbii romane.

    In societatea actuala este foarte mult apeciata fluiditatea informatiilor, noutatea lor si din aceasta cauza atit internetul cit si revistele au un avantaj fata de carti, de aici rezultind si influenta lor mai mare asupra celor care cauta sa isi imbogateasca bagajul informational într-un anumit domeniu. Revistele apar de obicei lunar si evident ca ofera un continut mult mai proaspat (dar nu neparat mai bun) decit cartile, pentru care pot fi scoase editii noi cel mult odata la citiva ani. Rezulta ca numarul celor care folosesc revistele ca mijloc de informare sau de perfectionare este mai mare decit al celor care folosesc cartile. Ca urmare limbajul scris folosit in reviste tinde sa se impuna in fata celui folosit in carti, ceea ce nu este deloc un lucru bun din perspectiva limbii romane. Redactorii care scriu la reviste nu se vad decit eventual in postura de profesionisti ai domeniului despre care scriu, nu si in cea de profesionisti ai limbii romane, asa cum ar trebui sa fie cazul. O persoana care utilizeaza zi de zi in scris limba romana pentru a-si asigura existenta ar trebui sa devina interesata cu timpul de pastrarea in stare cit mai buna a "uneltei" care ii permite sa supravietuiasca. Acest lucru nu se intimpla insa din motive diverse, unul fiind acela al nevoii unei productivitati crescute, care se combina cu anumit grad de delasare intelectuala si de nepasare pentru starea limbii romane. Redactorul care trebuie sa scrie citeva articole pentru numarul lunar al revistei se documenteaza de obicei pe internet si in mod inevitabil marea majoritate a materialelor pe care le foloseste ca referinte sint scrise in limba engleza. Fie ca este presat de timp, fie ca nu, redactorul nostru nu va cauta de cele mai multe ori sa vada daca nu cumva unii din termenii straini (englezesti de obicei) pe care el ii include in articol au deja corespondenti in limba romana al caror uz este deja incetatenit de multa vreme in rindul specialistilor. Se ajunge astfel ca publicul cititor sa devina familiarizat mai degraba cu termenul englezesc pentru un anumit element (actiune, dispozitiv, etc.) decit cu cel romanesc, care este uneori aflat in folosinta specialistilor de citeva zeci de ani. Un barbarism preferat de multi redactori este "layer", folosit pentru a desemna unul din straturile care compun o imagine digitala. Sonoritatea muzicala a acestui termen a avut probabil un rol important in adoptarea lui, insa nimeni nu ia in seama constructiile grotesti care trebuie facute in cazul in care cuvintul este acceptat, de exemplu "layer-izat" in loc de "stratificat". Conducerea revistelor trebuie sa inteleaga faptul ca are o responsabilitate fata de limba romana si ca urmare trebuie sa puna la punct o politica editoriala care sa implice folosirea de catre redactori a unui limbi romane in care barbarismele sa nu-si mai gaseasca locul.

    Situatia actuala a limbii romane ar trebui sa ingrijoreze multa lume, de la simplii cetateni pina la profesionistii scrisului, specialistii in lingvistica si chiar autoritatile publice. Doar prin combinarea eforturilor acestor categorii de oameni se poate stopa declinul limbii romane si restabilirea prestigiului ei. O prima masura ar putea fi realizarea unui dictionar de traducere a termenilor tehnico-stiintifici din engleza in romana, care sa fie publicat pe internet, in asa fel incit el sa poata fi consultat gratuit de oricine doreste sa scrie corect articole in romana, indiferent daca o face pentru situl propriu sau in cadrul obligatiilor de servici. Dar acest dictionar nu pot fi opera unei singure persoane, ci el trebuie sa fie un efort colectiv realizat prin conlucrarea dintre persoane cu pregatire de specialitate in domenii variate si a unor filologi, de exemplu in cadrul unui proiect colaborativ de tip WIKI. Se va putea astfel pune la dispozitia internautilor un dictionar englez-roman care sa cuprinda termeni din informatica, medicina, chimie, inginerie, etc. O alta masura ar putea fi impunerea de catre autoritatile de stat din domeniul culturii ca fiecare magazin care vinde componente de calculator sa aiba obligatoriu in oferta si tastaturi cu semnele diacritice specifice limbii romane.

    Nu trebuie uitat ca gindirea noastra s-a nascut si traieste in interiorul limbii romane, deci cu cit pastram limba mai curata si mai conforma cu esenta sa originara, cu atit gindirea va putea sa se dezvolte mai bine si sa fructifice potentialul de creativitate existent in fiecare din noi.
    Secolul 21 se doreste a fi unul al ratiunii, in care sa primeze intelegerea intre persoane apartinind unor culturi diferite, in asa fel incit razboaiele care au marcat atit de puternic secolul 20 sa nu se mai produca. Necesitatea existentei unei limbi universale este cu atit mai stringenta cu cit datorita internetului lumea se transforma pe zi ce trece intr-o uriasa comunitate la nivel planetar, in care piedicile cele mai mari in calea comunicarii intre oameni nu mai sint de ordin fizic (spatial), ci cultural. O limba universala, care sa poata fi invatata usor de toata lumea, este deci solutia care ar permite atenuarea diferentelor de ordin cultural prin intelegerea si acceptarea acestora. Dar tocmai pentru ca traim intr-un secol in care tehnologia capata o importanta din ce in ce mai mare, o limba universala va trebui in acelasi timp sa poata fi intrebuintata cu usurinta nu numai in comunicatiile interumane, ci si in cele dintre oameni si masini. Limba romana este cea mai indicata pentru a deveni limba universala datorita caracteristicilor sale intrinseci, care o fac foarte usor de invatat si de utilizat atit de catre oameni cit si de catre masini. Desi aceasta afirmatie poate parea ca izvorind din convingeri de tip nationalist, la baza ei stau exclusiv argumente de ordin pragmatic.     Cel mai convingator argument in sprijinul superioritatii limbii romane fata de orice alt limba vorbita pe glob este caracterul ei fonetic aproape perfect, care se traduce prin corespondenta nemijlocita intre semn (litera) si sunetul semnificat de acesta. In limba romana o litera se pronunta intotdeauna in acelasi fel, indiferent de locul ei in cadrul cuvintului. A se compara acest lucru cu limba engleza, unde o aceeasi litera se pronunta diferit in functie de locul precis ocupat in cuvint. De exemplu litera "A" din cuvintul englezesc "can" se pronunta de fapt "e", litera "a" din cuvintul "able" se pronunta "ei", litera "a" din cuvintul "car" se pronunta "a", iar litera "a" din cuvintul "motherboard" nu se pronunta deloc. Alt exemplu sugestiv este litera "E"  care in cuvintul englezesc "secret" se pronunta "i", in timp ce in cuvintul "pen" se pronunta "e". Dar nu numai vocalele prezinta diferenţe importante de pronuntie in engleza, ci si consoanele. Litera "S" se pronunta "s" in cuvintul "sea", insa se pronunta "ş" in "sure" sau "z" in "desert". O alta particularitate a limbii engleze care o face dificil de invatat este si faptul ca unele cuvinte care sint scrise identic se pronunta diferit. De exemplu cuvintul "live" poate fi folosit ca adjectiv si atunci se pronunta "laiv" ("live broadcasting" - "transmisiune directă"), sau poate fi folosit ca verb ("a trăi") si atunci se pronunta "liv" ("they live here" - "ei trăiesc aici")
    O persoana care invata limba romana nu trebuie decit sa auda un anumit cuvint si va sti sa il scrie imediat. In limba engleza acest lucru nu este suficient, trebuie ca pentru fiecare cuvint sa fie invatat si modul in care se scrie acesta, tocmai pentru ca exista cuvinte care se pronunta la fel dar se scriu in mod diferit. Oricine a vizitat forumurile de pe internet in limba engleza a vazut ca insisi vorbitorii nativi ai acestei limbi au dificultati in a scrie corect unele cuvinte, care sint de altfel foarte des folosite. Una din cele mai raspindite greseli de scriere este cea a cuvintului "than" ("decît"), care este frecvent scris "then" ("atunci"), pentru ca desi semnifica lucruri complet diferite, ambele cuvinte se pronunta exact la fel. Alta greseala des intilnita pe forumurile englezesti este scrierea cuvintului "separate" ca "seperate", in acest caz pronuntia fiind aceeasi, insa al doilea cuvint neexistind de fapt in dictionar. Dificultatea scrierii corecte in limba engleza face ca de multe ori pe forumuri sa apara scris dupa unele cuvinte "(sp?)", ceea ce indica faptul ca autorul mesajului (de cele mai multe ori avind engleza ca limba materna) nu este sigur de modul in care se scrie corect cuvintul respectiv. In fapt ortografia (scrierea corecta - "spelling") este o disciplina atit de importanta pentru limba engleza, incit existind concursuri scolare chiar de nivelul olimpiadelor pentru testarea cunostintelor si asta nu numai la clasele mici. Pentru vorbitorii de limba romana astfel de concursuri nu isi au rostul, neexistind o diferenta intre literele care se aud la pronuntia unui cuvint si cele din care este el scris.
    Înşişi vorbitorii nativi de engleza si-ar dori ca engleza sa fie o limba fonetica precum romana, tocmai pentru ca le-ar usura mult exprimarea si i-ar scapa pentru totdeauna de cosmarul corectitudinii ortografice care îi bîntuie de fiecare data cind scriu ceva. Este adevarat ca exista softuri speciale de verificare a ortografiei engleze, insa ele nu sint intotdeauna la indemina sau nu este timp pentru rularea lor. Tocmai din cauza asta unii usamericani (in special tinerii), incearca sa impuna pe internet folosirea unor variante scrise al cuvintelor englezesti care sa respecte criteriul fonetic si nu pe cel ortografic. Astfel cuvintul "cause" este uneori scris "cuz", "was" este scris "wuz", "says" este scris "sez", etc.. Iata deci ca in timp ce romanii incearca sa "anglicizeze" limba romana pentru a o face mai "interesanta", prin importul masiv de neologisme englezesti nedaptate gramaticii romane, usamericanii incearca sa "românizeze" limba engleza pentru a o face mai practica, dorind sa o transforme intr-o limba fonetica, lucru contrar regulilor gramaticale engleze.
    Limba romana are o particularitate care îi consolideaza si mai mult caracterul fonetic, anume prezenta diacriticelor. Aceste semne se adauga unor litere latine (a, i, s, t) pentru a semnala o modificare a pronuntiei lor. In acest fel romana poate sa mentina relatia "o litera - un sunet" si pentru sunete pentru care nu exista literele corespondente in alfabetul latin. In timp ce engleza foloseste grupuri de doua litere pentru aceste sunete ("eh", "uh", "sh", "tz"), limba romana foloseste cite o singura litera (ă, î, ş, ţ) pentru fiecare sunet. Desi diacriticele le par unora ca fiind o caracteristica arhaica sau un semn al înrudirii românei cu unele limbi balcanice (turca in special), ele reprezinta de fapt o adaptare a alfabetului latin la specificul limbii române, o limba moderna care a evoluat odata cu poporul ce o vorbeste, in timp ce evolutia latinei s-a incheiat demult. Faptul ca româna foloseste o singura litera (modificata cu ajutorul diacriticelor) in loc de un grup de doua litere intareste si comparatia dintre limba si un organism viu, pentru ca asa cum se stie toate organismele vii incearca sa atinga un grad cit mai mare de eficienta energetica, adica sa realizeze o actiune cu un consum energetic cit mai mici. Diacriticele vin mai ales in sprijinul scriitorilor permitindu-le sa isi reduca efortul fizic (prin scrierea unei litere in loc de doua) si astfel sa isi conserve resursele energetice, care devin astfel disponibile pentru un travaliu de durata mai lunga.
    Atunci cind se discuta despre caracterul fonetic al limbii romane nu trebuie omise modificarile ortografice recomandate de Academia Romana (AR) in anul 1993, care induc o exceptie in ceea ce priveste regula "un sunet - o litera" existenta in limba romana. Astfel prevederea ca "sunetul î sa se redea in scris prin literele â si î in functie de pozitia lor in cuvint" este de o absurditate nemarginita, venind sa submineze punctul forte al limbii romane si anume caracterul ei fonetic perfect. Motivatia care a stat la baza recomandarii a fost de ordin sentimental si nu stiintific. S-a spus ca folosirea in exclusivitate a literei î mascheaza originea latina a unor cuvinte romanesti si astfel poate fi pusa la indoiala originea latina a limbii romane. Insa simplul fapt ca de exemplu cuvintul "cîine" nu seamana prea bine cu cuvintul latinesc "canis" din care este derivat nu duce automat la concluzia ca romana nu este o limba latina. Caracterul latin al limbii romane este demonstrat in principal de structura ei gramaticala si abia apoi de multele cuvinte romanesti care semana mult cu omoloagele lor latine. Pe de alta parte conform recomandarilor AR cuvintul "rîu" ar trebui scris "râu", iar acest lucru nu face decit sa-i ascunda originea latina (cuvintul "rivus"), lucru valabil si pentru "fân", cuvint provenit din latinescul "fenum". Exista multe alte situatii care demonstreaza ca folosirea lui â in loc de î este contrara etimologiei (originii) cuvintului. Un alt efect nefast al modificarii ortografice din 1993 este faptul ca pentru anumite cuvinte forma lor scrisa trebuie invatata pe de rost. De exemplu cuvintul "reîntîlnire" ar trebui scris "reîntâlnire", dar multi vor aplica automat noua regula impusa de AR (sunetul "î" din interiorul cuvintului sa fie scris "â") si il vor scrie gresit "reântâlnire". Se vede deci ca modificarile ortografice recomandate de AR nu fac decit sa creeze confuzie in mintea vorbitorilor de romana si sa ingreuneze procesul de invatare si scriere a limbii de catre romani sau straini. In concluzie motivatia AR pentru folosirea a doua semne (î si â) pentru acelasi sunet nu sta in picioare, pentru ca nu este coerenta cu ea insasi. Cealalta recomandare a AR ("prezentul indicativ al verbului a fi sa fie scris si pronuntat : sunt, suntem, sunteti in loc de sînt, sîntem, sînteti") este un nou exemplu de sentimentalism adus la rangul de stiinta. Varianta "sînt" s-a impus de foarte multa vreme prin folosirea de zi cu zi a limbii, tocmai pentru ca este mai usor de pronuntat decit "sunt" si permite o cursivitate mai mare a exprimarii vorbite. Modificarile ortografice recomandate de AR in 1993 nu au nici o baza stiintifica sau rationala, iar pentru binele limbii romane prezente si viitoare, ele nu trebuie folosite.
    Una din promisiunile inca neimplinite ale erei informaticii este comunicarea directa prin voce intre om si masina. Desi s-au facut eforturi mari in acest sens, iar tehnologia actuala permite oricarui calculator aparut relativ recent sa ruleze softuri de recunoastere vocala ("voice recognition") sau de citire de text ("text-to-speech"), rezultatele sint departe de asteptari si asta tocmai pentru ca aceste softuri au fost concepute pentru limba engleza. Masinile au nevoie ca datele care le sint furnizate ("input") sa fie foarte clare pentru ca prin prelucrarea lor sa fie produse rezultate corecte ("output"). Ele nu au flexibilitatea creierului uman care invata sa lucreze foarte usor cu exceptiile de la regulile gramaticale, alegind varianta corecta in functie de context. Citirea textelor in limba engleza de catre calculatoare a dus in cele din urma la rezultate multumitoare, dar asta numai dupa un efort foarte mare din partea programatorilor, care au trebuit sa ia in calcul toate particularitatile de exprimare vocala a limbii engleze ce decurg din lipsa de corespondenta intre cuvintul scris si cel vorbit. Succesul relativ obtinut se datoreaza insa si faptului ca datele pe care le prelucreaza calculatorul nu sint variabile, adica avem de-a face cu un text scris, iar calculatorul trebuie doar sa recunoasca literele care compun un cuvint si apoi sa il rosteasca, de-abia aceasta a doua etapa fiind mai dificila, pentru ca asa cum am spus mai sus pronuntia unei litere difera in functie de pozitia ei in cadrul cuvintului.
    In cazul recunoasterii vocale progresele facute nu sint atit de importante, pentru ca aici intervine factorul uman cu variabilitatea sa intrinseca. Fiecare om are o voce unică, nemaîntilnita la altcineva, care este caracterizata de amplitudine, timbru si tonalitate. Pe linga aceste caracteristici care tin mai mult de conformatia anatomica, fiecare om are si un anume fel unic de a vorbi, caracterizat de viteza cu care vorbeste, de inflexiunile vocii si de dicţie (claritatea pronuntiei). Toate aceste particularitati pot produce dificultati de comunicare chiar si intre oameni, pentru ca nu este usor sa intelegi ce spune cineva care vorbeste prea repede sau pronunta cuvintele in mod neclar, insa urechea si creierul uman reprezinta un tandem mult mai bine adaptat la receptarea vocii si interpretarea continutului ei decit tandemul "microfon - soft de recunoastere vocala". A pune la punct un program care sa interpreteze corect cuvintele in limba engleza spuse de mai multi oameni este un lucru care s-a dovedit foarte greu, iar rezultatele sint pe masura, adica neconcludente. Fiecare soft de recunoastere vocala (de ex. cel inclus in MS Office 2003, bazat pe motorul de recunoastere vocala produs de Microsoft) are nevoie de o antrenare prealabila pentru o anumita voce, tocmai pentru ca sa poata lua in calcul caracteristicile sonore ale vocii respective atunci cind trebuie sa interpreteze continutul mesajului vorbit. Chiar si asa rezultatele sint de multe ori nesatisfacatoare, existind chiar si situatii in care diferenta dintre cuvintul rostit de om si cel "ghicit" de calculator da nastere la situatii ilare (rizibile). Softul poate fi folosit cu rezultate ceva mai bune atunci cind este vorba de unele comenzi simple, insa dictarea unui text pune numeroase probleme, tocmai din cauza faptului ca limba engleza il pune in dificultate pe calculator in situatiile neclare, de exemplu atunci cind trebuie sa aleaga din mai multe cuvinte care se pronunta la fel, cuvintul care se potriveste sensului textului dictat. Daca mai adaugam si faptul ca majoritatea oamenilor care nu sint vorbitori nativi de engleza au probleme in a pronunta cuvintele englezesti respectind intonatia si accentul corect, atunci este de inteles de ce softurile de recunoastere vocala nu sint foarte folosite in momentul de fata. Unele din dificultatile pe care trebuie sa le surmonteze calculatorul in sarcina sa de a vocaliza corect limba engleza scrisa sint prezentate intr-un articol de pe situl Societatii Americane de Lingvistica. Argumentele din articol pot fi verificate cu orice soft de tipul text-in-voce ("text-to-speech").
    Utilizarea limbii romane pentru comunicarea cu calculatorul ar face mult mai usoara interactiunea dintre om si masina. Dat fiind caracterul fonetic al limbii romane, citirea unui text de catre calculator nu ar intimpina nici o dificultate din partea acestuia, pentru fiecare litera existind un singur sunet care trebuie memorat de catre softul calculatorului. Chiar si in ceea ce priveste recunoasterea vocala lucrurile ar fi mult mai simple in cazul folosirii limbii romane, pentru ca "auzind" un anumit cuvint romanesc calculatorul poate sa deceleze foarte usor literele din care este format acesta si apoi sa-l identifice cu mare precizie, nemaiexistind incertitudinile determinate de cuvintele care se rostesc la fel dar se scriu in mod diferit, asa cum se intimpla in cazul limbii engleze.
    Tinind cont de toate argumentele in sprijinul superioritatii intrinseci a limbii romane fata de limba engleza care au fost prezentate mai sus, este cel putin stranie atitudinea multor romani care isi considera limba materna ca fiind o limba de categoria a doua, inferioara celei engleze. Admiratia fara limite fata de limba engleza este probabil datorata necunoasterii caracteristicilor lingvistice ale acestei limbi. Oricine viziteaza forumurile romanesti este uimit de numarul mare de cuvinte englezesti din mesajele internautilor, ca si cum romanilor le-ar fi rusine sa-si vorbeasca propria limba si ori de cite ori au posibilitatea folosesc cuvinte englezesti in locul celor romanesti. Insa o privire mai atenta asupra continutului mesajelor postate pe forumuri arata ca de fapt "fanii" neinduplecati ai limbi engleze nu sint niciodata cunoscatori in profunzime ai acestei limbi, ci poseda doar o cunoastere de suprafata, care se limiteaza la cititul si scrisul unor cuvinte frecvent folosite, uneori fara a le intelege pe deplin sensul lexical. Cea mai mare parte dintre ei nu stiu sa se exprime coerent in scris in limba engleza, dovada fiind numeroasele greseli de exprimare atunci cind incearca sa scrie o fraza, nu numai cuvinte disparate. O alta dovada a superficialitatii cunoasterii englezei de catre cei mai mari "fani" ai ei este faptul ca sectiunile in limba engleza ale forumurilor romanesti (acolo unde ele exista) sint pustii, tocmai pentru ca aici s-ar vedea clar gradul redus de stapinire a limbii engleze de catre majoritatea internautilor si nimeni nu doreste sa-si expuna ignoranta in vazul tuturor. Reiese clar de aici ca "fanii" limbii englezei o dispretuiesc in interiorul lor la fel de mult ca si pe limba romana, din moment ce nu isi dau silinta de a o invata in mod corespunzator, lucru care nu ar necesita un efort prea mare. Cheia scrierii corecte in engleza este inainte de toate scrierea corecta in romana, pentru ca aceia care scriu gresit in romana vor face la fel si in engleza, deoarece ei nu inteleg necesitatea respectarii regulilor gramaticale proprii fiecarei limbi.
    Internautii anglofoni refuza sa gindeasca pe termen lung si nu isi dau seama ca ei vor fi primii care se vor plinge de abundenta cuvintelor englezesti in romana. Si asta pentru ca ei cunosc bine doar cuvintele din jargonul informatic, dar in momentul in care vor apare in limbajul uzual multe englezisme din alte domenii (medicina, economie, industrie, arta, etc.) nu vor putea sa le invete pe toate si se vor face de ris atunci cind nu le vor intelege sensul si pe desupra le vor scrie gresit. Cei care stau mult pe internet invata cum se scrie "site" pentru ca il intilnesc frecvent, insa asta nu inseamna ca le va conveni atunci cind vor trebui sa invete cum se scriu termeni folositi in jargonul economic de limbă engleza, precum "supply", "income" sau "expenditure", daca aceste cuvinte vor incepe sa fie folosite in textele romanesti in detrimentul corespondentelor autohtone ("oferta", "venit", "cheltuiala"). De fapt aceste lucruri se intimpla si acum, de exemplu in cazul cuvintului "poll" ("sondaj de opinie"), folosit frecvent pe forumuri, care de multe ori este scris gresit de internauti sub forma "pool", cuvint cu un sens ("baltă") complet diferit fata de cel intentionat. O alta greseala frecvent intilnita pe forumuri este considerarea unor cuvinte romanesti care exista in vocabular de multa vreme ca fiind importuri recente din engleza. In acest sens exista multi internauti (daca nu chiar majoritatea) care cred ca "forum" a patruns in limba romana doar de citiva ani, odata cu aparitia forumurilor online de pe internet, cind in fapt el exista in romana de mai bine de un secol. Pluralul lui "forum" nu este deci scris "forumuri" asa cum ar fi corect, ci este scris "forum-uri", dupa regula inventata de internautii anglofoni, conform careia un englezism face pluralul din forma sa la singular la care se aduga terminatia "uri" despartita de cuvint printr-o cratima. Dependenta de cratima pentru articularea si formarea plurarlului ii face pe internautii anglofoni sa faca tot felul de greseli ortografice ("text-ul", "regulament-ul", "avatar-ul"), in toate aceste cazuri formele corecte fiind scrise fara cratima, pentru ca este vorba de cuvinte deja existente in romana de multa vreme. Din cauza potentialului mare al englezismelor de a afecta structura interna a limbii romane si de a crea confuzii ortografice grave trebuie importate numai cuvintele englezesti care nu au corespondent in romana (sau al caror corespondent nu poate fi creat din cuvinte romanesti deja existente), iar importarea trebuie insotita de adaptarea cuvintelor la specificul gramaticii romanesti.
    Exista din pacate impresia larg raspindita ca o limba straina (engleza, in speta) poate fi invatata doar urmarind filme (artistice sau de desene animate) subtitrate si citind materiale scrise existente pe internet. Sigur ca un grad de intelegere a limbii straine se obtine in acest fel, insa el este total necorespunzator si nu ridica pe nimeni la nivelul de cunoscator al limbii in cauza. Invatarea sistematica a limbii este astfel neglijata complet, fiind socotita inutila, ceea ce este o greseala majora. Desigur ca filmele te pot ajuta sa iti faci un bagaj de cuvinte si sa inveti in acelasi timp pronuntia lor, insa ele nu te pot invata sa scrii cuvintele pe care le auzi si cum sa le folosesti pentru a alcatui cu ele propozitii corecte. Invatarea scrisului unei limbi straine citind materiale de pe internet este o mare iluzie, pentru ca majoritatea internautilor citesc doar articole referitoare la informatica, domeniu care foloseste un jargon special, cu un numar limitat de cuvinte, care pe desupra au uneori sensuri diferite fata de utilizarea lor in viata de zi cu zi. Articolele tehnice folosesc de obicei un limbaj sec, adaptat functiei de descriere si explicare, care nu are nici pe departe bogatia limbajului viu folosit in conversatii sau in literatura. Invatarea adevarata presupune stapinirea gramaticii si citirea multor lucrari cu caracter literar, singurele care pot dezvalui bogatia unei limbi, permitind in acelasi timp dezvoltarea capacitatii de a scrie corect.
    Limba romana este o limba care ii ajuta mult pe scriitori, pentru ca ea permite concentrarea gindirii exclusiv pe continutul ideilor pe care dorim sa le exprimam si lasarea deoparte a grijii pentru corectitudinea ortografica, pentru ca aceasta este implicita. In epoca internetului, in care exprimarea in scris este la indemina tuturor, limba romana este unealta pefecta pentru oricine doreste sa isi descopere si exploateze creativitatea. Sursa: http://muntealb.byethost17.com