accent pronunțare
mai intensă a unei silabe↑/a unui cuvânt
accent fix accent↑
legat de poziția silabei↑ accentuate în cuvânt
accent liber accent↑
nelegat de poziția silabei↑ accentuate în cuvânt
acronim cuvânt
format din prima literă a/primele litere ale cuvintelor dintr-o
expresie/sintagmă, dintr-un titlu ș.a.
afereză cădere
accidentală/suprimare a unui sunet/grup de sunete la începutul unui
cuvânt
afonizat (sunet)
care și-a pierdut sonoritatea↑
analizabil (cuvânt)
ale cărui componente pot fi puse de către vorbitori în legătură
cu alte cuvinte existente și independent sau în alte formații
apocopă cădere
accidentală/suprimare a unuia sau a mai multor sunete de la
sfârșitul unui cuvânt
argotic (element)
din limbajul convențional al unui anumit grup social
asilabic (sunet)
care nu formează silabă↑
categorie
gramaticală semnificație
gramaticală cu expresie proprie și în funcție de care
cuvintele variabile își schimbă forma în cursul flexiunii↑
(caz,
comparație, determinare↑, gen, mod, număr, persoană, timp)
clasă lexico-gramaticală clasă
de cuvinte cu trăsături semantice și gramaticale (categorii↑
gramaticale, posibilități de combinare) comune (corespunzând
părții de vorbire
din gramatica tradițională); pentru limba română se disting:
adjectiv, adverb, articol,
conjuncție, interjecție, numeral, prepoziție, pronume, substantiv,
verb
colocvial element
specific conversației
compunere procedeu
de formare a cuvintelor constând în combinarea unor cuvinte cu
cuvinte independente sau cu elemente de
compunere (prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind împreună
un sens global nou
compus cuvânt
format prin combinarea mai multor cuvinte sau a unor cuvinte și a
unor elemente de compunere (prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind
împreună un sens global nou
comun (gen ~) gen
cuprinzând substantivele invariabile care desemnează ființe de sex
fie femeiesc, fie bărbătesc
consoană sunet
la a cărui emitere curentul de aer întâlnește un obstacol, care
nu poate juca rolul de centru al unei silabe↑ și care nu primește
accent↑
conversiune schimbare
a clasei↑ lexico-gramaticale a unui cuvânt
corect conform
cu normele↑ limbii literare↑ actuale
defectiv (cuvânt)
cu distribuție
limitată/flexiune↑incompletă/paradigme
incomplete
derivat (cuvânt)
format de la un cuvânt de bază prin alipirea unor prefixe↑ sau a
unor sufixe↑
desinență element
final atașat în general radicalului↑ unui cuvânt flexibil↑,
exprimând (adesea împreună) la substantive: numărul și cazul, la
adjective: și genul, la verbe: numărul și persoana
desonorizat (sunet)
care și-a pierdut sonoritatea↑
determinare funcție
semantică de
actualizare și
de individualizare
a substantivului sau
categorie gramaticală↑
proprie acestuia, manifestată prin opoziția determinat
hotărât/nehotărât
devocalizat (sunet)
care și-a pierdut din
trăsăturile de vocală (sonoritatea↑)
diacritic, -ă semn
care distinge literele respective de altele cu formă identică;
literă fără valoare fonetică proprie, care marchează valoarea în
context a literei/grupului lângă/în care apare
diftong secvență
formată dintr-o vocală↑ și o semivocală↑ pronunțate în
aceeași silabă↑ (inclusiv în fonetică sintactică↑, atunci
când fac parte din cuvinte diferite, alăturate în lanțul
vorbirii)
diftong ascendent diftong↑
care prezintă ordinea semivocală↑ + vocală↑
diftong descendent diftong↑
care prezintă ordinea vocală↑ + semivocală↑
digraf succesiune
de două litere care notează un singur sunet
domeniu sector
de activitate reflectat în vocabular
element de compunere↑ element
asemănător cu prefixele↑ sau cu sufixele↑, dar cu sens relativ
mai dezvoltat, originar în general din greaca veche sau din latină,
care se atașează unui radical↑, dând naștere unor cuvinte noi;
v. și prefixoid↑, sufixoid↑
eliziune cădere
accidentală a vocalei↑ neaccentuate de la finala unui cuvânt în
contact cu vocala inițială a cuvântului următor
encliză atașare
a unui element la termenul precedent, cu care se grupează
etimologie populară modificare
greșită a formei unui cuvânt/unei expresii, contrar etimologiei
reale, prin apropieri bazate pe asemănări formale sau/și de sens
familiar (element)
folosit în vorbirea obișnuită
flexibil (cuvânt)
la care semnificațiile gramaticale se exprimă cu ajutorul unui
element variabil atașat la partea lui finală
flexiune atașare,
în cursul vorbirii, la partea (în general) invariabilă a unor
cuvinte, a unor elemente care marchează diferitele categorii↑
gramaticale
fonetică sintactică fenomene
fonetice care se produc în lanțul vorbirii
„format” (cuvânt)
compus↑ sudat sau derivat↑
greșit neconform
cu normele↑ limbii literare↑ actuale
grup relativ stabil grup
de cuvinte folosit relativ frecvent, ale cărui componente
de cuvinte își
păstrează autonomia și sensul de bază și care corespund
realității denumite
hiat succesiune
de două vocale↑ alăturate pronunțate în silabe↑ diferite (în
cuvinte simple sau compuse, inclusiv scrise cu cratimă)
hipercorect (element)
la care se evită o falsă greșeală
hipercorectitudine evitare
a unei false greșeli
i
„șoptit” (afonizat↑,
asilabic↑,
desonorizat↑,
devocalizat↑)
i
final de silabă sau de cuvânt care și-a pierdut sonoritatea↑ și
nu formează silabă↑
invariabil (cuvânt)
lipsit de flexiune↑ (care în cursul vorbirii își păstrează
neschimbată forma)
învechit
(element)
din faze ale limbii anterioare celei actuale
latinism (în
DOOM3)
împrumut din latină, în general neadaptat, care apare ca un cuvânt
străin în contexte în limba română
literară (limbă ~) varianta
de cultură, cea mai îngrijită, a limbii unei comunități,
codificată prin norme↑ supradialectale unice și consolidată în
special prin scris
literă-consoană
literă care notează sunete-consoane↑
literă diacritică literă
fără valoare fonetică proprie, care modifică valoarea în cuvânt
a literei în a cărei vecinătate apare
literă-vocală literă
care notează (cu precădere) sunete-vocale↑ (și semivocale↑)
locuțiune grup
de cuvinte cu sens global unitar și cu trăsături morfosintactice
care atestă pierderea autonomiei gramaticale a cel puțin unei
componente și funcționarea de ansamblu ca un cuvânt unic
morfologie schimbarea
formei cuvintelor pentru marcarea valorilor gramaticale
neologism (în
lingvistica românească) împrumut
făcut de limba română modernă și contemporană cu
precădere din limbile occidentale de circulație internațională și
din limbile clasice
nonstandard (element)
din afara limbii standard↑
norma (literară↑) expresia
codificată a uzului↑ lingvistic dominant, respectată în scrisul
și în vorbirea persoanelor cultivate, care arată „cum trebuie
să se scrie/spună”
omofone (elemente)
care se pronunță la fel
omografe (elemente)
care se scriu la fel
omonime
parțiale (construcții/cuvinte/morfeme)
cu sensuri diferite care au unele forme identice și altele diferite
sau prezente numai la unul dintre omonime
omonime totale (cuvinte)
cu sensuri diferite, care au toate formele identice
ortoepie pronunțare
corectă↑
ortografie scriere
corectă↑
ortogramă model
de scriere corectă↑
parasintetic (cuvânt)
în același timp compus↑ și derivat↑
paronime cuvinte
diferite ca sens, dar foarte asemănătoare ca formă și care se pot
confunda
personal (gen ~) subclasă
a substantivelor nume de persoană care se disting prin anumite
particularități morfosintactice
plenisonă (vocală↑~),
în opoziție cu semivocala↑ corespunzătoare
popular (element)
supradialectal din limbajul curent al oamenilor obișnuiți, fără o
instrucție superioară
prefix element
antepus unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se creează un cuvânt
nou
prefixoid element
de compunere↑ inițial din limbajul cult/specializat, în general
fără existență independentă, având un sens mai dezvoltat decât
prefixele↑, care, în
limba din care provine
(de multe ori indirect) – greaca veche, latina –, constituia un
cuvânt autonom, cu sens deplin
procliză atașare
a unui element la termenul următor, cu care se grupează
punctuație sistem
de semne grafice convenționale care marchează segmentarea unui text
în unități sintactice, intonația și pauzele
radical parte
a unui cuvânt care poartă sensul lexical și la care se pot atașa
desinențe↑, prefixe↑, sufixe↑
reduplicat (element)
repetat întocmai
regional (element)
specific unei regiuni
registru varietate
a limbii în funcție de situația de comunicare
semianalizabil cuvânt
„format”↑ din care o componentă poate fi pusă de către
vorbitori, într-o măsură mai mare sau mai mică, în legătură cu
alt element/alte elemente care există și independent sau în alte
formații
semivocală sunet
care din punctul de vedere al articulării seamănă cu o vocală↑,
dar care nu poate primi accent↑ și nu poate forma singur o silabă↑
semn de punctuație↑ semn
grafic convențional care marchează segmentarea unui text în
unități sintactice, pauzele sau/și intonația
semn diacritic semn
grafic (în general subscris sau suprascris) care distinge litere cu
forma de bază identică și cu valoare fonetică diferită
semn ortografic semn
grafic convențional utilizat la nivelul cuvântului sau al mai
multor cuvinte care formează o unitate
silabație descompunere
a cuvintelor în conformitate cu structura lor silabică
silabă (fonetică/orală)
secvență sonoră minimală caracterizată prin accent↑
propriu unic, care are în centru o vocală↑,
însoțită
sau nu de una sau mai multe consoane↑ sau/și semivocale↑
sincopă cădere
a unui sunet/grup de sunete din interiorul unui cuvânt.
sinereză pronunțare
într-o singură silabă↑ a vocalei↑ finale a unui cuvânt și a
vocalei inițiale a cuvântului următor (transformare, în fonetică
sintactică↑, a unui hiat↑ în diftong↑)
sinonime (cuvinte/construcții)
ale căror sensuri se află în relație de echivalență sau de
identitate
sonante consoane↑
care se pronunță cu un zgomot mai slab decât majoritatea
consoanelor (și care sunt întotdeauna sonore↑): l,
m, n, r
sonor (sunet)
produs cu vibrația
regulată a coardelor vocale
sonoră (consoană↑)
dotată cu sonoritate↑: b,
d, g, g′,
ğ, j,
v, z;
sonoritate trăsătură,
atât a vocalelor↑, cât și a unor consoane↑, datorată
vibrației regulate a coardelor vocale
standard (limbă ~) variantă
a limbii care reunește elemente folosite de toți vorbitorii în
condiții obișnuite și care nu sunt marcate de afectivitate sau de
specializări profesionale
stil (~ funcțional) varietate
funcțională a limbii
sufix
(lexical) element postpus
unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se creează un cuvânt nou
sufixoid element
de compunere↑ final din limbajul cult/specializat, în general fără
existență independentă, având un sens mai dezvoltat decât
sufixele↑ și care, în
limba din care provine
(de multe ori indirect) – greaca veche, latina – constituia un
cuvânt autonom, cu sens deplin
sunet-consoană consoană↑
sunet-tip sunet
reprezentând media variațiilor din pronunțarea unui sunet
sunet-vocală vocală↑
surdă (consoană↑)
lipsită de sonoritate↑: č,
f, h, k, k′, p, s, ș, t, ț
temă radicalul↑
și sufixul↑ lexical caracteristic, la care se atașează
desinențele↑
triftong secvență
formată din o vocală↑ și două semivocale↑ pronunțate în
aceeași silabă↑ (inclusiv în fonetică sintactică↑, atunci
când fac parte din cuvinte diferite, alăturate în lanțul
vorbirii)
trigraf succesiune
de trei litere care notează un singur sunet
trunchiere suprimare
a silabelor↑ finale ale unui cuvânt
uz folosirea
concretă, în condiții obișnuite, a elementelor lingvistice de
către cei mai mulți vorbitori
variante literare libere forme
care circulă în paralel în limba literară actuală și sunt
acceptate de normă ca fiind corecte↑ (ordinea în care apar în
DOOM3
indicând preferința); pot fi fonetice (inclusiv accentuale sau de
silabație↑), lexicale, morfologice, ortografice
vocală sunet
la a cărui emitere, prin vibrații ale coardelor vocale, curentul de
aer nu întâlnește niciun obstacol, care poate primi accent↑ și
poate forma singur o silabă↑
xenism neologism↑
foarte recent, neadaptat
la sistemul limbii române, simțit și tratat de vorbitori ca străin
Sursa: https://doom.lingv.ro