Ghid de exprimare corectă

Forme nominale (substantive, adjective, pronume)

Greșit	Corect	Explicații
băiatul al cărui carte fata a cărui carte etc.	băiatul a cărui carte fata a cărei carte băiatul ale cărui cărți fata ale cărei cărți băieții a căror carte fetele a căror carte băieții ale căror cărți fetele ale căror cărți băiatul al cărui câine fata al cărei câine băiatul ai cărui câini fata ai cărei câini băieții al căror câine fetele al căror câine băieții ai căror câini fetele ai căror câini	Mulți dintre noi facem acordul „cum s-o nimeri”. Totuși, există o regulă simplă, numită „acordul în cruce”: al/a/ai/ale se acordă cu obiectul (carte/cărți/câine/câini), iar cărui/cărei/căror se acordă cu posesorul (băiatul/fata/băieții/fetele).
fumător învederat adevăr inveterat	fumător inveterat adevăr învederat	Paronimele pot produce adesea confuzii! Întrucât e vorba de fumător înrăit și de adevăr evident, exprimarea corectă e cea indicată de ghid.
eu însuși etc.	Masculin eu însumi tu însuți el însuși noi înșine voi înșivă ei înșiși Feminin eu însămi tu însăți ea însăși noi însene voi însevă ele înseși (însele)	Pronume de întărire - vezi DEX.
cartea care am citit-o omul care l-am întrebat	cartea pe care am citit-o omul pe care l-am întrebat cartea care mi-a plăcut omul care mi-a răspuns	În toate cazurile avem de-a face cu propoziții subordonate atributive. În primele două, pe care este complement direct, ca și cartea, omul la care se referă, adică în cazul acuzativ, de aceea este nevoie și de prepoziția pe. În ultimele două cazuri, care este subiect, ca și substantivele la care se referă, deci este la nominativ, de aceea nu este nevoie de prepoziția pe. Cartea care am citit-o este o contaminare între cele două construcții și este incorectă.
Mă doare apendicita. Mă doare amigdalita.	Mă doare apendicele. Mă dor amigdalele.	Apendicita și amigdalita sunt boli. Ele nu sunt părți ale corpului, deci nu au cum să doară. Totuși, construcția mă doare apendicita nu e așa de greșită cum pare. Se spune mă supără/necăjește/sâcâie etc. o boală, mă face să sufăr o boală, iar de aici la mă doare o boală, nu e decât un mic pas… La fel, se poate spune apendicita îmi provoacă dureri, deci, altfel spus, boala nu doare, dar dă durere.
Codri înverziți sunt frumoși. Pantaloni albaștri s-au rupt. Am discutat despre niște parametrii importanți. Parametri cei mai importanți au fost discutați.	Codrii înverziți sunt frumoși. Înverziții codri freamătă. Pantalonii albaștri s-au rupt. Am discutat despre niște parametri importanți. Parametrii cei mai importanți au fost discutați.	Substantivele masculine au, la forma de plural articulat cu articol hotărât, doi i (sau trei, în cazul cuvintelor ca uliii, vizitiii, copiii). Când există un adjectiv antepus substantivului, el preia accentul: codrii înverziți, dar înverziții codri. În sintagma niște parametri importanți, articolul este nehotărât (niște), așadar toate cuvintele se scriu cu un singur i.
copii se joacă cobaiii sunt rozătoare	un copil doi copii copiii se joacă un cobai doi cobai cobaii sunt rozătoare	În cele mai multe cazuri, forma de plural articulat a substantivelor masculine se formează prin adăugarea articolului hotărât -i la forma nearticulată. Substantivele care au doi i la plural (copii, ulii, vizitii) capătă încă unul în forma articulată (copiii, uliii, vizitiii), iar substantivele care au un singur i la plural (oameni, cobai) vor avea doi i în forma articulată (oamenii, cobaii).
cea mai bine plătită doctoriță	cel mai bine plătită doctoriță	Formarea superlativului cu expresia cel mai se referă, în acest caz, la adverbul bine, nu la adjectivul plătită. Doctorița nu este cea mai plătită, ci cea plătită cel mai bine. Și, întrucât adverbele nu au gen, număr sau caz, superlativul se formează implicit cu cel pus la masculin. Se vede mai ușor forma corectă inversând topica: Doctorița cel mai bine plătită, nu Doctorița *cea mai bine plătită.
îmi place de cineva	îmi place cineva	Cineva este subiect gramatical (cineva îmi place), deci trebuie pus în cazul nominativ, fără prepoziția de.
preț scump	preț mare	Un produs este scump atunci când prețul său este mare. Preț scump este o struțo-cămilă.
sticlă de un kilogram	sticlă de un litru	Volumul se măsoară în litri. Dacă umplem o sticlă de un litru cu mercur, ea va cântări peste 13 kilograme, iar dacă o umplem cu ulei de floarea soarelui, ea va cântări numai 920 de grame! Deci sticlă de un kilogram este restrictiv sau impropriu, sintagma fiind valabilă doar în cazul unor anumite lichide cu densitatea apropiată de 1kg / litru – apă, bere etc.
ora una ora doi ora doisprezece ora douăzeci și una ora douăzeci și doi	ora unu ora două ora douăsprezece ora douăzeci și unu ora douăzeci și două	Ora unu/douăzeci și unu, deci numerale masculine pe lângă un substantiv feminin, constituie excepții, explicabile prin faptul că moștenesc forma inițială a felului cum era exprimat timpul, un ceas după miezul zilei/nopții, mai pe scurt, ceasul unu, iar prin rostire prescurtată, unu (e ceasul unu sau, simplu, e unu). Apoi, forma de masculin, deja impusă, s-a păstrat și pe lângă femininul oră: ora unu. În schimb, în cazurile ora două/douăsprezece/douăzeci și două, s-a impus forma de feminin, care este și cea de neutru plural: două ceasuri după miezul zilei/nopții, de unde ceasurile sau ceasul două, apoi ora două etc. Este de neînțeles cum cineva poate rosti ora doisprezece, atâta timp cât nu va spune niciodată ora doi!
Am luat un pix de la ei și i l-am dat înapoi.	Am luat un pix de la ei și li l-am dat înapoi. Am luat un pix de la ei și l-am dat înapoi (lor).	Strict vorbind, deoarece am dat pixul înapoi mai multor persoane, corect este ...li l-am dat.... Totuși, aceasta este una din situațiile când ambele construcții sunt de evitat. Un motiv este eufonia. Apoi, dacă ar fi vorba de un obiect feminin, construcția s-ar schimba: am luat o minge de la ei și le-am dat-o înapoi.
... datorită publicului și a încurajărilor acestuia...	... datorită publicului și încurajărilor acestuia...	După datorită se folosește dativul. Articolul posesiv a (al, ai, ale) este specific genitivului, deci nu are ce căuta aici.
Era crispat și zâmbea fortuit.	Multe din marile descoperiri au fost făcute fortuit.	Fortuit înseamnă „neprevăzut, inopinat, întâmplător”, nu „forțat”.
cartea anului acesta	cartea anului acestuia	Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.
condițiile cele mai optime o listă foarte completă	condițiile optime o listă completă	Adjectivele care la origine sunt comparative și superlative: exterior, interior, superior, inferior, optim, excelent sau cele care exprimă, prin sensul lor, superlativul: ultrasensibil, splendid, perfect nu formează grade de comparație. De asemenea nu formează grade de comparație nici adjectivele care exprimă o însușire absolută: pozitiv, negativ, complet, mort, viu, principal, gravidă, mijlociu, prim etc.
Din cauza la vremea urâtă, n-am mai mers la munte.	Din cauza vremii urâte, n-am mai mers la munte.	Din cauza este o locuțiune prepozițională care cere întotdeauna cazul genitiv.
Le-am mulțumim la cei care m-au ajutat. I-am mulțumit la unu dintre cei care m-au ajutat.	Le-am mulțumit celor care m-au ajutat. I-am mulțumit unuia dintre cei care m-au ajutat. Le-am mulțumit la trei dintre cei care m-au ajutat. Le-am mulțumit la asemenea/astfel de oameni pentru ajutorul dat.	Celor, unuia, la trei, la asemenea/astfel de oameni sunt complemente indirecte. Ele răspund la întrebarea „cui i-am mulțumit?” (celor etc.), nu la întrebarea „la cine i-am mulțumit?” (la cei etc.). Acest gen de complement indirect stă întotdeauna în cazul dativ (celui etc.). Varianta la cei nu este propriu-zis o greșeală, ci mai curând un stil de vorbire neîngrijită sau o formă populară. Limba literară acceptă construcția cu prepoziția la numai când complementul indirect este exprimat printr-un numeral invariabil (de exemplu trei) sau are ca determinant un adjectiv invariabil (de exemplu asemenea, astfel).
abrogarea legii adoptată acum un an	abrogarea legii adoptate acum un an	Când un atribut este exprimat prin adjectiv (provenit din participiul verbului a adopta, în acest caz), adjectivul se acordă întotdeauna în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină. Aici legii este în cazul genitiv, deci și adoptate trebuie pus în cazul genitiv.
Ouălele sunt proaspete. Încondeierea ouălelor este o tradiție frumoasă.	Ouăle sunt proaspete. Încondeierea ouălor este o tradiție frumoasă.	Pentru a articula cu articolul hotărât pluralul substantivului ou, se adaugă articolul feminin –le la forma de nominativ plural: femei-femeile; cărți-cărțile; ouă-ouăle.. Vezi și definiția cu paradigma expandată.
Solicitatorul întrunește un summum de calități, care îl recomandă pentru a fi angajat.	Solicitatorul întrunește o sumă de calități, care îl recomandă pentru a fi angajat. Scriitorul a ajuns la un summum al calităților artistice greu de depășit.	Summum are sensul de gradul cel mai înalt, punct maxim. Folosirea lui cu sensul de sumă, sumedenie este greșită.
Doamna Ionescu este un filolog / politician / doctor / președinte / artist / profesor / muzician / sculptor renumit.	Doamna Ionescu este o filologă / politiciană / doctoriță / președintă / artistă / profesoară / muziciană / sculptoriță renumită.	Majoritatea profesiilor au și formă de feminin în limba română.
un medicament pentru ameliorarea durerii	un medicament pentru atenuarea durerii	Ameliorare înseamnă îmbunătățire, or durerea nu poate fi îmbunătățită. E corect, însă, ameliorarea stării de sănătate.
rata de promovabilitate la bac...	rata de promovare la bac... rata promovabilității la bac...	Rata de promovabilitate s-ar interpreta ca „procentul de însușire de a fi promovat”, ceea ce nu e normal ca exprimare. Dar, promovabilitate înseamnă și „acțiunea, starea de a promova”, ceea ce face posibilă a doua formă de construcție corectă.

Forme verbale

Greșit	Corect	Explicații
eu crez tu crezi el crează creerea/creearea/creiarea lumii	eu creez tu creezi el creează crearea lumii	Verbul a crea, deși aparent se termină în -ea, nu este un verb de conjugarea a II-a, ci de conjugarea I. Sufixul este -a, iar rădăcina este cre-. Pentru ușurință, conjugați-l ca și pe a lucra, înlocuind lucr- cu cre-: eu lucr-ez/cre-ez; tu lucr-ezi/cre-ezi; el lucr-ează/cre-ează etc. Formele crezi sau crez, crează aparțin verbului a crede: prima este pers. a II-a sing., indicativ prezent, iar celelalte două, forme populare ale aceluiași verb: eu crez, el/ea/ei/ele să crează.
eu creiez eu agreiez eu întemeez eu încleez	eu creez eu agreez eu întemeiez eu încleiez	Numai dacă infinitivul verbului se termină în -ia (a întemeia, a încleia), atunci litera -i- apare și în formele conjugate: eu întemeiez/încleiez..., eu întemeiam/încleiam..., eu întemeiai/încleiai..., eu am întemeiat/încleiat..., întemeind/încleind.
mi-ar place	mi-ar plăcea	Infinitivul verbului este a plăcea, iar condițional-optativul se formează cu verbul auxiliar a avea (în acest caz, ar) și cu infinitivul.
Fi cuminte! Să fi punctual. Să nu fi trist. Nu fii fraier! Să fii știut ce pierd, n-aș fii lipsit. Aș fii mândru dacă aș lua un premiu. Promit că voi fii punctual.	Fii cuminte! Să fii punctual. Să nu fii trist. Nu fi fraier! Să fi știut ce pierd, n-aș fi lipsit. Aș fi mândru dacă aș lua un premiu. Promit că voi fi punctual.	Se folosește fii doar la imperativ afirmativ (fii cuminte) și la conjunctiv afirmativ sau negativ (să fii punctual / să nu fii trist). În toate celelalte situații, se folosește fi.
Aș venii și eu cu voi. Cât am putut dormii!	Aș veni și eu cu voi. Cât am putut dormi!	În primul caz, verbul este la modul condițional-optativ, care se construiește întotdeauna cu forma de infinitiv a verbului. În al doilea caz, verbul este chiar la infinitiv. Formele eu venii, eu dormii sunt valabile pentru perfectul simplu.
Nu fă asta.	Nu face asta.	Imperativul negativ, pers. a II-a sing., se formează cu infinitivul verbului: nu mânca, nu vorbi, nu pleca. Deci, nu face.
nu se merită să aștepți nu se există așa ceva	nu merită să aștepți nu există așa ceva	Formele impersonale cu aspect reflexiv ale lui a merita și a exista au apărut, probabil, prin contaminare cu construcțiile similare de tipul nu se obișnuiește, nu se justifică, nu se face/cade, dar ele nu au nicio justificare.
Când am venit la tine, tu plecasei deja.	Când am venit la tine, tu plecaseși deja.	Forma verbului la indicativ, mai mult ca perfect, pers. a II-a sing., se construiește cu terminația -seși, nu –sei (valabilă pentru pers. I sing.): plecaseși, plăcuseși, merseseși, coborâseși, iubiseși.
A fost investit în funcția de ... A învestit mult în afacere.	A fost învestit în funcția de ... A investit mult în afacere.	Deși au o etimologie comună, verbele a investi („a cheltui/plasa bani într-un anumit scop, într-o anumită afacere”) și a învesti („a acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție”) au evoluat diferit ca sens, de unde, probabil, nevoia de a le diferenția și formal, prin adoptarea formei învesti.
Să cere-ți voie înainte să plecați. Nu trage-ți! Cereți drepturile tale. Trageți pătura (pe tine).	Să cereți voie înainte să plecați. Nu trageți! Cere-ți drepturile tale. Trage-ți pătura (pe tine).	Când -ți apare ca desinență pentru indicarea pers. a II-a plural a verbelor, se scrie, desigur, lipit de verb: voi cereți, voi trageți. Dar se scrie despărțit prin cratimă de un verb la imperativ, când -ți este forma prescurtată a pronumelui îți, forma de dativ a lui tu, care în astfel de construcții are rol de pronume posesiv, înlocuind sau doar întărind pronumele posesiv propriu-zis: cere-ți drepturile = cere drepturile tale; trage-ți pătura = trage pătura (ta) pe corpul tău; pune-ți pălăria pe cap = pune pălăria (ta) pe capul tău.
eu crap (de râs, de ciudă). tu crapi (de râs, de ciudă). el se înșeală vrea să (te) înșale el/ea se așează să aibe parte	eu crăp (de râs, de ciudă). tu crăpi (de râs, de ciudă). el se înșală vrea să (te) înșele el/ea se așază să aibă parte	Formele corecte sunt stabilite de comisiile Academiei Române abilitate să instituie normele ortografice. Forma înșale există doar pentru sensul învechit „a pune șaua pe...” (astăzi verbul folosit pentru aceasta nu mai este a înșela, ci a înșeua).
De ce te râzi?	De ce râzi?	A râde este verb intranzitiv, nu reflexiv.
a avansa înainte	a avansa	A avansa înseamnă a înainta.
De-te la o parte Dădeți-vă jos.	Dă-te la o parte. Dați-vă jos.	De, dădeți, ca forme de imperativ ale verbului a se da, sunt variante învechite, populare, incorecte.
Ce-s cu cărțile astea pe masă? Ce sunt cu cărțile astea pe masă?	Ce-i cu cărțile astea pe masă? Ce este cu cărțile astea pe masă?	Folosirea verbului -i (formă abreviată și modificată a lui este/e) la plural nu are legătură cu faptul că vorbim despre mai multe cărți, deoarece este vorba de o formă impersonală, fixă: ce-i cu cărțile astea/cartea asta sau pantoful ăsta/pantofii ăștia pe masă? Ce-i cu tine?
mă risc să dau un pronostic... te riști să-l înfrunți pe șef?	risc să dau un pronostic... riști să-l înfrunți pe șef?	Chiar dacă unele dicționare menționează că a risca este și reflexiv, aceste forme sunt învechite și nerecomandate.

Folosirea corectă a unor adverbe și prepoziții. Alte devieri ortografice. Expresii

Greșit	Corect	Explicații
Eu am decât trei picioare. Mai lipsește decât Mihai. Am decât 10000 lei.	Eu am numai trei picioare. Mai lipsește doar Mihai. Nu am decât 10000 lei.	Ca adverbe restrictive, în construcții afirmative se folosesc numai sau doar, iar în construcții negative se folosește decât.
Ne-am văzut doar odată în ultimul an. A fost o dată ca niciodată... O dată cu Ana, a venit și Barbu. Era vesel și o dată s-a întristat.	Ne-am văzut doar o dată în ultimul an. A fost odată ca niciodată... (cândva) Odată cu Ana, a venit și Barbu. (concomitent) Era vesel și odată s-a întristat. (deodată)	O dată este o construcție formată din numeralul o (una) și substantivul dată („caz, ocazie, situație în care se petrece ceva”) și indică o enumerare (o dată, de două ori). Odată este adverb, având mai mult sensuri: „cândva”, „concomitent”. Vezi și definițiile pentru dată, odată.
Numai știu ce să cred. Nu mai tu știi ce s-a întâmplat.	Nu mai știu ce să cred. Numai tu știi ce s-a întâmplat.	Se face confuzie între două situații foarte diferite, între cuvântul numai și un grupaj relativ aleatoriu, ocazional, nu mai. Numai este un adverb cu funcție de delimitare, cu același sens ca doar: numai/doar el a fost invitat (nu și alții); voi sta numai/doar o oră (nu mai multe). În sintagma nu mai, cele două componente își păstrează autonomia, nu fiind o simplă negație, iar mai, un element de cu totul altă natură, care, aici, indică încetarea acțiunii exprimate de verb: mai știu = încă știu, continui să știu; nu mai știu = am încetat (deja) să știu. Deci, față de simpla negație nu știu, mai aduce precizarea, nuanțarea că înainte am știut.
Plouă în continuu. România este încontinuu progres.	Plouă încontinuu (incontinuu). România este în continuu progres.	Încontinuu/incontinuu este adverb (echivalent cu mereu, întruna, neîntrerupt), ușor de recunoscut, deoarece determină un verb. Construcția în continuu apare atunci când continuu e adjectiv, deci determină un substantiv. Funcția de adjectiv este confirmată și de caracterul flexibil al cuvântului – în continuu progres; în continuă dezvoltare –, dar și de mobilitatea sintactică: în continuu progres/în progres continuu.
ascultă muzică la maxim/minim maxim de profit cu un minimum efort	ascultă muzică (dată/emisă) la maximum/minimum maximum de profit cu un minim efort	La maximum/minimum sunt locuțiuni adverbiale, compuse din prepoziția la plus substantivele maximum/minimum, și determină verbe: s-a enervat la maximum; a redus la minimum cheltuielile. Ca substantive, ele pot apărea și în alte contexte – în maximum 30 de minute...; este necesar un minimum de efort... Ca adjective, aceste cuvinte au formele maxim/minim și determină diferite substantive, putând suferi și modificări flexionare: valoare maximă, eforturi minime.
cartea după noptieră	cartea de pe noptieră	Deși marcat ca impropriu, sensul de pe al prepoziției după este recunoscut de DEX ca fiind acceptabil, ceea ce ni se pare o eroare (vezi după, sensul I.5). După cu sensul de pe este un regionalism nerecomandabil.
Până număr la trei să plecați de-aici!	Până număr până la trei să plecați de-aici!	Numărăm (de la unu) până la trei. Probabil prezența primului până determină ezitarea de a-l repeta, dar este necesar și cel de-al doilea.
eu/ei/ele sînt/sânt	eu/ei/ele sunt	Există multe argumente pro și contra trecerii, în 1993, de la ortografia sînt la ortografia sunt (ca și a revenirii la folosirea lui â), dar normele curente impun forma sunt. Forma sânt este greșită oricum!
ânger a hotărâ reântregire hotărît hotărînd	înger a hotărî reîntregire hotărât hotărând	La începutul și la sfârșitul cuvintelor se folosește numai î, ca și în cuvintele formate cu prefix, dacă î este prima literă din rădăcină (reînnoire, neîntors). Deci, participiul și gerunziul verbelor nu fac excepție: coborât-coborând etc.
intreprinde, intreprindere, intreprinzător...	întreprinde, întreprindere, întreprinzător...	Toate cuvintele din această familie se scriu (și se pronunță) doar cu î, nu cu i.
a înpodobi a înproșca a se înbuiba a înbiba	a împodobi a împroșca a se îmbuiba a îmbiba	Înainte de -b- sau -p-, în cuvintele românești, apare consoana -m-, nu -n.- Fac excepție cuvintele compuse (sânpetru, nonprofit) și cuvintele adoptate în română în forma originală (hornpipe, Istanbul).
anti-drog ne-respectuos răs-poimâine	antidrog nerespectuos răspoimâine	În general, în limba română prefixele se scriu lipite de cuvântul care le urmează și nu se despart prin cratimă. Numai în cazul derivărilor ocazionale, neconsacrate de dicționare, se despart prin cratimă: anti-prezidențial, anti-Ionescu, anti-orice etc.
Liniște! Să nu se audă musca!	Liniște! Să se audă musca! Liniște! Să nu se audă nici musca!	În primul caz, se cere să fie atât de liniște, încât să se audă bâzâitul unei muște; în al doilea, cererea e și mai categorică, să fie atât de liniște, încât să nu se audă absolut nici un zgomot.
a da sfoară în țară	a da sfară/șfară în țară	Confuzie ușor de înțeles între sfară/șfară („fum”) și sfoară, cu atât mai mult cu cât primul aproape a ieșit din uz. Expresia are la bază un vechi procedeu de comunicare la distanță, prin aprinderea unor focuri, mai precis, inițial, a da sfară în țară însemna a semnala ceva cu ajutorul fumului, de la un post de strajă, la altul. De aici, evoluția la a răspândi o veste, sensul actual.
câine sur la vânătoare	câine surd la vânătoare	Expresia are sensul: „ineficient, inutil, inadecvat, nepotrivit, nelalocul lui”, iar culoarea (sur) nu are niciun efect asupra performanțelor câinelui la vânătoare... Sursa: http://dexonline.ro